Controversa profetului Ieremia cu falșii profeți

Articole teologice

Controversa profetului Ieremia cu falșii profeți

Atunci când profetul Ieremia a ieșit în public să prorocească despre captivitatea babiloniană (Ieremia 27) luând în chip simbolic pe umerii săi un jug de lemn, a fost întâmpinat de falsul profet Anania, care a sfărâmat jugul și a profețit opusul celor rostite de către profetul Ieremia, pentru a fi pe placul poporului și a regelui lui Iuda.

Fenomenul profetic a apărut în perioada vechi testamentară foarte de timpuriu, alături de instituția preoției, în legătură cu necesitatea comunicării legii sfinte a lui Dumnezeu către poporul evreu[1], însoțindu-l pe acesta în istorie, până la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. De altfel, în centrul mesajelor profetice ale profeților Vechiului Testament a fost ideea mesianică ce a luat naștere odată cu începutul neamului omenesc (Facerea 3, 15), fiind întâlnită nu doar la poporul evreu, ci și la alte popoare antice precum greci, romani, babilonieni, chinezi, indieni, egipteni, perși care așteptau venirea unui răscumpărător[2]. În acest fel, generație după generație, poporul evreu a fost chemat să mențină vie conștiința faptului că Dumnezeu lucrează în istorie și își cheamă poporul la împlinire voii Sale sfinte care implica, în primul rând, împlinirea poruncilor.

Au existat însă și numeroase momente de rătăcire, de relativizare a valorilor morale cuprinse în prescripțiile legale mozaice, existând chiar și profeți falși, care își arogau aura profetică de a vesti cuvântul Domnului către popor, dar în realitate îndeplineau doar niște interese omenești pur conjuncturale, care nu aveau nicio legătură cu lucrarea profeților autentici.

La fel s-a întâmplat și în vremea profetului Ieremia, care a fost chemat să-și îndeplinească misiunea profetică în anul al treisprezecelea al domniei regelui Iosia (627 î.d.Hr.), activitatea sa fiind  asociată perioadei ultimilor cinci regi ai regatului Iuda (Ieremia 1, 2-3), în anul 586 î.d.Hr. având loc căderea Ierusalimului în mâinile babilonienilor. Legitimitatea sa profetică rezulta din chemarea lui Dumnezeu pe care a primit-o cu smerenie, asemenea profetului Moise, înaintea lui: „«Înainte de a te fi zămislit în pântece te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece te-am sfințit și te-am rânduit prooroc pentru popoare». Iar eu am răspuns: «O, Doamne, Dumnezeule, eu nu știu să vorbesc pentru că sunt încă tânăr». Domnul însă mi-a zis: «Să nu zici: Sunt încă tânăr; căci la câți te voi trimite, la toți vei merge și tot ce îți voi porunci vei spune»” (Ieremia 1, 5-7). Se regăsește în acest dialog înștiințarea cu caracter imperativ din partea lui Dumnezeu adresată lui Ieremia, de a răspunde chemării profetice, care nu accepta refuzul și care, de multe ori, l-a plasat în situații dificile în relație cu regii lui Iuda sau conaționalii săi, din cauza mustrărilor pe care era nevoit să le aducă acestora, ca mesaj din partea lui Dumnezeu[3].

Atunci când profetul Ieremia a ieșit în public să prorocească despre captivitatea babiloniană (Ieremia 27) luând în chip simbolic pe umerii săi un jug de lemn, a fost întâmpinat de falsul profet Anania, care a sfărâmat jugul și a profețit opusul celor rostite de către profetul Ieremia, pentru a fi pe placul poporului și a regelui lui Iuda, motiv pentru care a fost cuvântul Domnului către Ieremia și i-a zis: „Mergi și spune lui Anania: Așa zice Domnul: Tu ai sfărâmat un jug de lemn, și voi face în locul lui altul, de fier. (Ieremia 28,13), iar în ceea ce-l privește pe Anania dorința de a falsifica mesajul divin pentru a se bucura de privilegii trecătoare l-a costat viața: „De aceea, așa zice Domnul: Iată te voi arunca de pe fața pământului; chiar în anul acesta vei muri, pentru că ai grăit împotriva Domnului. Și a murit Anania proorocul chiar în anul acela în luna a șaptea”(Ieremia 28, 16-17).

Este evident faptul că receptarea, asumarea și transmiterea voii lui Dumnezeu către popor erau, pentru majoritatea profeților, responsabilități „dureroase”, care nu țineau de interese conjuncturale personale sau de grup. În aceeași cheie a înțelegerii fenomenului profetic la „poporul ales” pot fi plasați și ceilalți falși profeți care s-au opus profetului Ieremia, precum Ahab și Sedechia (Ieremia 29,21) sau Șemaia (Ieremia 29,32). Faptul că mesajul lor se bucura de acceptare pe scară largă din partea conaționalilor, avea „priză la public”, nu este de mirare deoarece ei rosteau ceea ce publicul larg dorea să audă; de cele mai multe ori, îndemnându-i a avea atitudini dezangajante în relația cu Dumnezeu, prezentând interpretări laxe ale prescripțiilor legii morale, lucru ce nu a fost tolerat de către Dumnezeu, așa cum am putut vedea în cazul falsului profet Anania. Falsificarea mesajului divin sau arogarea de prerogative profetice erau aspru pedepsite de către Dumnezeu, fără întârziere (Ieremia 29,32).

Prin urmare, rostul profetului nu era neapărat acela de a descoperi viitorul, ci de a descoperi absolutul, de a-l așeza pe om într-o relație corectă cu Dumnezeu[4], el fiind profund marcat de grandoarea teofanică la care a fost martor și care i-a marcat existența personală, dar influențându-i și pe cei care primeau mesajul său cu „inimă curată” (Isaia 38,3) și cu dorința de a rămâne consecvenți voii divine.

[1] Gerhard von Rad, Old Testament Theology:The Theology of Israel`s prophetc traditions, vol II, Introduced by Walter Brueggermann, Published by Westminster John Knox Press, Louisville, p. 6

[2] Pr. Nicolae Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Editura Renașterea, Cluj Napoca, 2007, pp. 36-37

[3] Vezi Samuel J. Schultz, Călătorie prin Vechiul Testament, Editura Cartea Creștină, Oradea, 2008, pp. 406-408

[4]Pr. Prof. Petre Semen, Experiența umanului cu divinul după Sfânta Scriptură, Editura Performantica, 2007, pp.150-151

Citește despre: