Sudanul de Nord – patrie a creştinismului însângerat

Religia în lume

Sudanul de Nord – patrie a creştinismului însângerat

După anul 2014, bombardamentele au distrus complet casele şi terenurile din aceste regiuni creştine. Foametea şi malnutriţia s-au răspândit în toată regiunea, iar accesul oricăror ajutoare umanitare a fost refuzat.

Una dintre cele mai sângeroase schimbări de graniţe teritoriale la nivel mondial a fost separarea statului african, Sudan. Au rezultat două ţări: Sudanul de Sud şi Sudanul de Nord. Dacă statul sudic a rămas tolerant faţă de creştini, vecinul din nord a impus legea Sharia. După despărţirea din anul 2011, zeci de mii de creştini au rămas dincolo de graniţă, în nordul în care a fi creştin echivalează cu moartea.

Încercările guvernului de la Khartoum de a-i alunga pe „necredincioşi” – adică pe creştini – din zonele petroliere din Abyei şi Kordofanul de Sud s-au soldat cu zeci de mii de victime, despre care agenţiile de presă internaţionale au refuzat să scrie. După anul 2014, bombardamentele au distrus complet casele şi terenurile din aceste regiuni creştine. Foametea şi malnutriţia s-au răspândit în toată regiunea, iar accesul oricăror ajutoare umanitare a fost refuzat.

În luna martie a anului 2016, Organizaţia Naţiunilor Unite a dat publicităţii un raport privind situaţia creştinilor din Sudanul de Nord. Sunt descrise urmele războiului civil, iar multe dintre cele relatate nici nu pot fi închipuite – violuri în masă, copii arși de vii, execuţii publice…

FIDES News Agency a scris despre alungarea creştinilor indiferent de confesiune, de multe ori şi raportorii ONU fiind arestaţi, acuzați că favorizează membrii comunităţii creştine.

Citește despre: