Suferința creștinilor din Raqqa nu se mai sfârșește
Doar în câteva luni, două sute de creștini aparținând Bisericii Siriene Iacobite, dar și Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei au fost executați prin spânzurare, ardere în cuptoare de pâine și aruncare în fântâni părăsite.
Situat în nord-estul Siriei, orașul Raqqa a fost, încă din anul 2011, victimă a conflictului dintre forțele guvernamentale siriene și activiștii rebeli Al Nusra. Cucerit de către jihadiști în anul 2013, orașul a fost martor la pătimirile repetate pe care le-a îndurat comunitatea creștină. Bisericile au fost profanate, devenind apoi depozite de armament. Crucile au fost coborâte de pe bisericii, iar creștinii nu au mai avut dreptul la școli proprii. Doar în câteva luni, două sute de creștini aparținând Bisericii Siriene Iacobite, dar și Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei au fost executați prin spânzurare, ardere în cuptoare de pâine și aruncare în fântâni părăsite. După intervenția instituțiilor umanitare situația a fost stabilizată, creștinii retrăgându-se într-un cartier mărginaș. În anul 2014, prin afirmarea Califatului Islamic, care ocupă teritorii în Siria și Irak, orașul Raqqa a fost din nou cucerit.
Jurnalistul creștin Stoyan Zaimov a raportat pentru Christian Post evenimente ce au zdruncinat comunitatea creștină. Grupul terorist ISIS a decapitat șapte bărbați și trei femei aparținând Bisericii Siriene Iacobite. La puțin timp de la sângerosul eveniment, conducătorii ISIS au făcut mărturisirea crimei închinate lui Allah, într-un film ce a circulat câteva ore pe un canal media de socializare.