În cele două părți ale cărții, Nisipuri și Miride, autorul configurează cu tristeţe, prin intermediul unor întâmplări mărunte ori al altora mai grave, din realitatea imediată sau din spaţiul public, o lume care „s-a schimbat parţial şi s-a stricat de tot”, un Turn Babel social, în care „stăm drepţi în faţa nulităţilor, ipocriziilor”, o actualitate năucă, lipsită de reperele de altădată, o grabă a lumii pe cărările pierzaniei.

Unei lumi grăbite, arogante, cu oameni dornici de mărire, părintele Sever Negrescu îi contrapune însă o alta: a oamenilor simpli, nevoiaşi, dar care îşi păstrează curăţenia sufletului şi credinţa, răspunzând prin însăşi modul lor de viaţă întrebării persistente a lui Marin Preda: „Şi cu Dumnezeu ce faci?”

Întoarcerea la spovedanie, la împărtăşanie, la demnitatea rugăciunii, la acel răgaz al singurătăţii în care omul caută „potrivirea cu Dumnezeu”, la smerenie – aceasta este calea pe care autorul ne conduce discret, ajutându-se uneori de cuvintele părintelui Stăniloae, ale Sfântului Simeon Noul Teolog, ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Grigorie de Nazianz, ale Avvei Arsenie ori ale părintelui Anania, cuvinte completate de cele venind dinspre cultură, dinspre sensibilitatea poeziei şi luciditatea prozei, aparţinând lui Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Lucian Boia, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Lev Tolstoi, Dostoievski, Soljeniţîn, Herman Hesse sau Oscar Wilde.

Părintele Sever Negrescu nu face parte din lumea de la televizor, încărcată de senzaţional şi de spectacol, care ne lasă mereu impresia că ceva bun s-a pierdut pentru totdeauna. Face parte însă din lumea aceasta, uitată de mass-media şi neatinsă, clipind a speranţă din paginile unei cărţi.