Sufletul care cântă

Cuvinte duhovnicești

Sufletul care cântă

Sufletul omu­lui este asemenea acelei harpe. El rămâne „dezacordat”, prăfuit, mut, atâta timp cât nu se atinge de el mâna Creato­rului.

Undeva într-un vechi castel, spune o legendă de demult, stătea atârnat într-un cui, pe perete, un instrument muzical prăfuit, uitat de lume, de nu se mai ştia de când. Nimeni nu se pricepea să cânte cu el, deşi încercaseră mulţi, fară să iz­butească să scoată un sunet! S-a întâmplat odată ca un călă­tor să ajungă la castel şi, văzând acel instrument atârnat în cui, l-a luat, l-a şters cu grijă de praf, încercând să-i acor­deze strunele, care au prins glas din nou, sub degetele stră­inului, după ce tăcuseră amar de ani, scoţând sunete minu­nate care pătrundeau în adâncul sufletului. Străinul era de fapt stăpânul castelului, care se întorsese acasă după o lun­gă absenţă.

Cum trebuie înţeles tâlcul acestei legende? Sufletul omu­lui este asemenea acelei harpe. El rămâne „dezacordat”, prăfuit, mut, atâta timp cât nu se atinge de el mâna Creato­rului. Primeşte-L la tine, iar El îţi va curăţa cu mâna iubi­toare strunele sufletului de rugina păcatului, va drege tot ce a fost „dezacordat” în inima ta. Sunetele altădată false, stri­dente, se vor uni atunci într-o singură, minunată armonie, iar din sufletul tău primenit va răsuna mereu cântec de bu­curie, de biruinţă, de laudă.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 107)

Citește despre: