Nu, maică, sunt chiar duhovnicești! Nu zice Mântuitorul: ți-a dat unul vreo palmă pe un obraz, trage-i vreo două de-alea de la karate!?… Deși, în vremurile actuale sunt și situații în care-s bune și karatele astea. Se zice că un părinte mai slăbuț cu trupul, fusese la o întâlnire cu niște tineri, undeva, într-o universitate, și, la ieșire, s-au luat niște studenți mai șmecherași de el și unul zice: „Ești preot, da?”. „Da.” „De-al lui Hristos, da?” „Da.” Harști o palmă pe un obraz și zice: „Întorci și obrazul celălalt?” Părintele zice: „Da.” Harști, încă una și pe celălalt obraz. „Și acum, fiule, spune părintele suflecându-și mânecile, am împlinit cuvântul Domnului și te invit să ne batem ca între bărbați”. Și i-a tras o mamă de bătaie ca la karate!

Să ne întoarcem la întrebare. Nimic nu poate fi împotriva vieții duhovnicești în afară de viața noastră trăită altfel decât în Duhul Sfânt. Apoi, aceste practici sunt, la originea lor, spirituale, dar după altă spiritualitate și alt spirit decât cel creștin. Ele îl ajutau pe practicantul lor să-și folosească puterea trupului stăpânindu-și pornirile afective și impulsurile firii printr-un antrenament controlat spiritual. Din câte știu, așa cum se practică acum la noi, sunt mai mult un sport care presupune o înaltă ținută morală. Așa că, în acest fel, ele pot fi practicate fără pericol de copiii noștri. Omenește, le poate fi de folos. În plus, dacă trupul e mai sănătos, el poate să se înfrâneze mai ușor de la patimi și atunci și mintea lui poate să se hotărască mai limpede, la un moment dat, ce să facă cu viața lui decât dacă a ajuns dependent de alcool, de exemplu. Singurul pericol ar fi dacă acești copii nu merg la Biserică. Fără Dumnezeu, omul își va folosi forța fizică ori spre slava sa, ori în defavoarea aproapelui. Întrebați-l pe părintele duhovnic. Nimic nu poate fi împotriva lui Dumnezeu, dacă nu calcă poruncile lui Dumnezeu. Yoga, de exemplu, este rătăcitoare și foarte dăunătoare pentru că presupune concentrare și închinare la simboluri și chiar zeități păgâne. Se fac gesturi, se privesc imagini și se spun cuvinte ale căror înțelesuri ne sunt necunoscute în adevărata lor semnificație. Ce știm noi ce înseamnă un aum sau bam-bum sau nu știu ce. Apoi, concentrarea pe propriul sine, nu e o cale de a ajunge la Dumnezeu așa cum ni S-a revelat prin Dumnezeu Fiul Întrupat. Noi Îl avem pe Hristos și Biserica Lui este școala îndumnezeirii oricărui om care-L primește ca pe singurul său Domn și Stăpân și face voia Lui. Ce ne trebuie altceva? Doar dacă sperăm că ne putem îndumnezei stând în cap în loc să împlinim sfintele porunci!

Cu yoga nu vă jucați, pentru că acolo sunt demoni care se strecoară în meditațiile acelea, în desenele acelea, în cuvintele acelea. Însă, slavă Domnului, în România sunt foarte mulți oameni care au făcut yoga și care au devenit foarte buni creștini, pentru că și-au dat seama la timp că acolo nu e lucru curat și s-au întors Acasă. Botezul și Mirungerea Sfântă i-au ajutat. Au rămas numai cei care încă nu și-au dat seama pentru că n-au ajuns la așa zisa tantra yoga, sau au acolo afaceri rentabile, sau sunt robiți de patima desfrâului orgiastic folosită pentru „iluminare”! Cred că sărmanului Dalai Lama i-ar cam piere detașarea sa budistă văzând ce fac unii „yoghini” de pe la noi!