(Sfântul) Teofan Zăvorâtul, unul din marii noştri îndrumători duhovniceşti: „Gândul la Dumnezeu să-ţi fie atât de limpede precum o durere de măsele". Când ai o asemenea durere nu o poţi uita orice ai face. Fie că vorbeşti, că citeşti, că deretici prin casă, cânţi sau orice altceva ai face, durerea este prezentă, te însoţeşte fără încetare şi nu poţi scăpa de înţepătura prezenţei ei. Sfântul Teofan spune că în acelaşi fel ar trebui să facem să apară o înţepătură, o străpungere şi în inimile noastre. Nu mă refer la inima fizică, ci la o durere care apare în străfundul fiinţei noastre şi care ar fi un puternic dor după Dumnezeu, simţământul că „sunt singur, Doamne, Tu unde eşti?" pe care îl ai chiar în momentul în care, rugându-te, ai pierdut legătura cu El.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 66-67)