Surprinzător, Poetul-om mai e contemporan cu noi...

Amestec de cult și liniște, de isihie a verbului dedat jocului, poezia lui Cristian Radu îmi aduce aminte mereu de grădinile Versaillesului ori de incredibila Sintra, localitatea prin care Dumnezeu întoarce ocheanul rătăciților către sine.

Nu aș fi bănuit în tot ce admiram la Cristian Radu – Profesorul, omul de Teatru, mentorul și realizatorul plin de vervă al unor proiecte de mare demnitate culturală – cristalul salin al unei poezii fără sfârșit. Iertare, Poete! Când mi-a dăruit placheta sa de versuri am uitat, pentru câteva ore, de alte gânduri și m-am aplecat în translucidul din ea.

Deci, revin: Cristian Radu, Sintaxa fulgerului (Black Button Books, 2019, 74 pg.). Pare, precum și scrie Chris Simion-Mercurian, mai lesne o inițiere în evadarea din sensul propit de urât al lumii ăsteia. Versuri asemeni unor linii de peniță purpurie, brăzdând fiecare cuvânt adânc, în inima noastră. Care o mai avem. Amestec de cult și liniște, de isihie a verbului dedat jocului, poezia lui Cristian Radu îmi aduce aminte mereu de grădinile Versaillesului ori de incredibila Sintra, localitatea prin care Dumnezeu întoarce ocheanul rătăciților către sine. Un Bizanț legat cu lanțul cuvintelor, robit de joacă și oglindiri se plimbă prin pagini. Pagini inorog – cu niște splendide ilustrări realizate de același om-complet Cristian Radu. Gracil, asemeni unei logodiri în ploaie, gătit în cuvintele smulse din măcelul cotidian al vorbelor prin poemele sale fragile și misterioase până la incitare culturală.

Poetul seamănă înfloriri de cumințire a fricilor noastre. M-am trezit rostind cu voce înaltă parte din ele – poate de unde și preconcepția teatrului din vers. Am rostuit glas. Să le înțeleg. Să mă înțeleagă. În haina ascezei și în brocartul imperial deopotrivă, rostirea lui Radu Cristian mi-a adunat sufletul de pe străzile unei primăveri care începe să refuze înflorirea. Volumul este – uite, mă joc acum – unicatul de lux al speciei poezie (cine va citi va ști!). Un bestiar în care coregrafia imaginii inspiră la așteptarea altor poeme fără sfârșit... Reținem ultimul, așa, ca pivot meditativ: „Zi imprecisă de primăvară./ Am părăsit fericiți tărâmul celor vii./ Dați de știre tuturor.”.

Mulțumesc, Cristian Radu, mulțumesc!

 

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie