Tabăra de la Nemțișor: Ce le-a transmis în acest an IPS Mitropolit Teofan celor 500 de tineri?
Astăzi, în ultima zi a celei de-a XIII-a ediții a Taberei Nemțișor, 28 iulie 2022, tinerii l-au avut în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care le-a transmis celor de față că venirea lor în „Poiana Prieteniei” reprezintă un timp câștigat alături de Dumnezeu.
A devenit o tradiție ca în poiana Mănăstirii Neamț, denumită de-a lungul vremurilor și „Poiana Prieteniei”, să se întâlnească la mijloc de vară sute de tineri din zona Moldovei pentru a petrece câteva zile împreună, în tinda Bisericii. Ediția a XIII-a a Taberei Nemțișor a culminat astăzi cu Sfânta Liturghie săvârșită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu preoții moderatori și formatori ai evenimentului. Peste 500 de elevi și studenți din întreaga regiune au participat la slujba oficiată de Părintele Mitropolit Teofan, iar majoritatea s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
În cuvântul de binecuvântare, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan le-a vorbit tinerilor despre rostul întâlnirii de la Nemțișor: Veți pleca peste câteva ceasuri, fiecare spre casa voastră, și poate cei de acasă, de afară, sau între voi iarăși vă veți pune întrebarea: «De ce am fost la Nemțișor?». Și veți răspunde fiecare după gândul său, după dorul inimii sale: bucuria de a fi împreună! Este ceea ce adună într-un buchet minunat, în întrebarea «De ce am fost la Nemțișor?». Pe lângă răspunsurile pe care le oferiți: bucuria întâlnirii, frumusețea locului, slujbele Bisericii, activitățile de tot felul care au umplut viața voastră aici, experiența viețuirii în condiții de munte, pe lângă toate acestea, într-o formă conștientizată pentru unii, pentru cei mai mulți, ca o sămânță așezată acolo, pe care nu o simt dar există, scopul prezenței noastre aici este definit de cuvântul Domnului din Evanghelie. Domnul Hristos, în Evanghelia după Matei, capitolul 15, vorbește despre importanța inimii omului, căci din inimă ies cele bune, precum din inimă ies cele rele. Toate sunt dependente de ceea ce se întâmplă în inima omului. Adăugând la acestea tema întâlnirii voastre, «Rugăciunea și cum să câștigăm timpul», înțelegem întrucâtva, și încerc și eu să sensibilizez acest lucru, rațiunea prezenței noastre aici. Rațiunea prezenței noastre aici, pe lângă toate răspunsurile pe care le dăm, este să conștientizăm că în lume, chipul acestei lumi trece.
Totodată, Părintele Mitropolit a arătat că timpul cu adevărat câștigat în viața noastră este cel în care „ne-am alipit de Dumnezeu”:
Mulți din tinerii aici de față, acum 5-10 ani, erau ca voi. Acum îi vedeți aici deja încărcați de anumiți ani. Mulți dintre cei care au participat de-a lungul anilor aici vă urmăresc, fiecare de unde este, și se plasează după ani și ani în postura pe care au avut-o acum mulți ani de zile, aici la Nemțișor, și își dau seama cum trece timpul. Sunt mulți la casele lor, în țară sau în afară, au responsabilități în Biserică sau în mănăstire, au familii cu mulți copii, cu locuri de muncă frumoase sau mai grele în purtarea crucii lor, și realizează cum o să vă dați și voi seama că această lume, în chipul ei, trece. Și depinde cum trece: dacă am câștigat timpul sau l-am pierdut. Că sunt și aceste două forme în viața noastră. Iar vârsta noastră se măsoară în timpul câștigat sau în timpul pierdut. Și dacă punem clipă lângă clipă, ne dăm seama că avem o vârstă de o săptămână, două, trei, poate un an, pentru că timpul adevărat este doar timpul în care, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, ne-am alipit de Dumnezeu.
În continuare, după ce participanții și clericii au luat micul dejun, ierarhul i-a vizitat și i-a binecuvântat pe tineri, iar aceștia, organizați în grupe, au luat parte la ultima sesiune a taberei, cea de concluzii.
Tabăra Nemțișor are loc în fiecare vară și este organizată de către Arhiepiscopia Iașilor, prin Sectorul de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală. Programul celor patru zile a cuprins atât sesiuni de discuţii, cât și activităţi sportive, conferinţe sau pelerinaje. Printre tineri a poposit acum două zile și Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, care le-a vorbit celor de față despre tema ediției din acest an: „Despre rugăciune – sau cum să câștigăm timpul?”.