Tabăra Ortodoxă „Vacanță în pridvorul Bisericii” – Parohia Ortodoxă Dumbrăveni, Protopopiatul Beclean, Ediția a IX-a
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Dumbrăveni, județul Bistrița-Năsăud, a organizat în zilele de 18-19 august cea de-a IX-a ediție a taberei de vară „Vacanță în pridvorul Bisericii”. Evenimentul a reunit peste 80 de copii și tineri, care au trăit împreună momente de rugăciune, comuniune și bucurie.
Scopul taberei a fost de a le oferi participanților o experiență vie a credinței ortodoxe, de a-i apropia de Dumnezeu și de semeni într-un cadru natural, recreativ și educativ. Sub coordonarea părintelui paroh Leon Drăgan și a preotesei Ioana, activitățile au îmbinat armonios rugăciunea cu învățătura, jocul cu tradiția, iar rezultatul a fost o atmosferă de lumină și bucurie.
Activități variate pentru trup și suflet
Programul taberei a fost bogat și divers. Copiii au participat la cateheze și la rugăciunile de dimineață, care au constituit încununarea duhovnicească a acestor întâlniri. Atelierul „Întreabă preotul” și cateheza „Creștinul în Biserică” le-au deschis participanților o perspectivă mai profundă asupra credinței și a comuniunii cu Hristos.
În paralel, au fost organizate ateliere creative și educative: cusut și tradiții, pictură, confecționarea de brățări, brelocuri și semne de carte, curs de bune maniere, educație civică și prim-ajutor, zumba, jocuri de cunoaștere și exerciții de creativitate pentru dezvoltarea abilităților sociale, precum și activități sportive. Copiii au cântat împreună cântece religioase și patriotice, s-au jucat, au râs și au învățat lecții prețioase despre prietenie, curaj și responsabilitate. Pentru mulți dintre ei, aceste zile au reprezentat o alternativă sănătoasă și frumoasă de petrecere a vacanței.
A fost o experiență inedită pentru toți copiii și o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber. Ne-am făcut noi prieteni și ne-am bucurat de frumusețile naturii. Cel mai mult mi-a plăcut atelierul de cusut și tradiții, dar și activitățile sportive cu domnul Francisc Gal. Am aflat cum să ne descurcăm în situații de urgență, codul bunelor maniere și cum să aranjăm corect masa cu doamna dr. Gabriela Barta. De asemenea, am fost încântați să ne realizăm propriile brelocuri și semne de carte, pe care le-am dus acasă. Mulțumim părintelui și doamnei preotese! Atelierele și taberele pe care le organizează sunt cele mai frumoase evenimente din satul nostru. - a mărturisit Adina, una dintre elevele participante.
Organizarea acestei tabere nu ar fi fost posibilă fără implicarea multor oameni de suflet. Părintele Leon Drăgan a transmis recunoștință tuturor colaboratorilor.
Tabăra „Vacanță în pridvorul Bisericii” a dovedit încă o dată cât de important este pentru tineri să trăiască experiențe de credință și comuniune. Rugăciunea, prietenia, jocul și învățătura s-au unit într-o atmosferă de bucurie, întărind legătura dintre copii, părinți, dascăli și Biserică.
Direcțiile pe care le urmăresc aceste tabere sunt clare și esențiale:
Să arătăm tinerilor că Biserica este aproape de ei, un mare „Acasă” în care se pot simți iubiți și primiți.
Să-i încurajăm să creadă că, prin muncă și seriozitate, pot reuși în viață și își pot clădi un viitor frumos.
Să-i asigurăm de sprijinul și dragostea adulților în procesul lor de creștere și formare.
Astfel de tabere nu sunt doar simple activități de vacanță, ci adevărate școli ale sufletului, unde copiii învață că viața lor are valoare, că sunt chemați la iubire și bucurie, iar Biserica îi va însoți mereu pe acest drum. Bucuria participării copiilor și tinerilor din Dumbrăveni, Dej, Beclean, Bistrița și din satele vecine arată că tabăra a devenit un loc de întâlnire și comuniune, un spațiu unde nu contează locul de unde vii, ci dorința de a te apropia de Dumnezeu și de a trăi împreună bucuria credinței.
Dar poate cel mai mare dar pe care l-a lăsat această tabără a fost bucuria din ochii copiilor – acea lumină curată și sinceră pe care numai sufletul de copil o poate oglindi. Rugăciunile de seară, cântecele patriotice și religioase, râsetele curate și emoția întâlnirilor au rămas adânc sădite în sufletul lor.
Aceasta este adevărata misiune a taberei: să planteze semințe de lumină și credință în sufletele tinerilor, semințe care vor rodi în timp și vor aduce roade frumoase pentru Biserică și pentru neamul nostru.
Fiecare ediție a taberei este o mărturie vie că Biserica știe să fie aproape de copii, să le vorbească pe înțelesul lor, să le mângâie sufletele și să le deschidă porți către cer. Într-o lume grăbită și adesea rece, astfel de tabere sunt o oază de har și iubire, un prilej de a redescoperi bucuria de a fi împreună și de a fi ai lui Hristos.
Iar dacă bucuria copiilor a fost cea mai frumoasă răsplată, atunci putem spune că această tabără a fost cu adevărat o mică icoană a Împărăției lui Dumnezeu – unde rugăciunea se împletește cu râsul, iar iubirea lui Hristos coboară în inimile tuturor.