Taina Hirotoniei şi Taina Sfântului Botez săvârşite de Preasfinţitul Episcop Macarie în fiordul norvegian Haugesund
În perioada 2-4 mai 2014, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat în mijlocul românilor de pe coasta de vest a Norvegiei. În seara zilei de 4 mai 2014, ierarhul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Vecernia în biserica noii parohii româneşti „Sfântul Cuvios Macarie cel Mare” din localitatea Haugesund, instalându-l în slujirea de paroh pe noul preot Valeriu-Dumitru Chiorbeja care îi va păstori pe românii care locuiesc în acest fiord norvegian.
La slujbă, alături de credincioşii tinerei parohii, au fost prezenţi şi Excelenţele Lor, domnii Daniel Ioniţă, Ambasadorul României în Regatul Norvegiei, şi Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun.
După slujba Vecerniei, Preasfinţitul Macarie a săvârşit Taina Botezului pruncului Alexandru, care a devenit cel mai tânăr membru al noii comunităţi parohiale. Ierarhul şi-a exprimat bucuria de a altoi, prin Botez, acest tânăr vlăstar pe trupul mistic al lui Hristos, având încrederea că lucrarea misionară a noului preot şi a credincioşilor de la Haugesund va fi ziditoare şi rodnică.
Răspunsurile la stranăau fost date de Corul bărbătesc al bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” – Alba din Bucureşti,care în perioada 3-4 mai 2014 a susţinut mai multe concerte pascale în bisericile de pe coasta de vest a Norvegiei. (Sursa: episcopiascandinavia.se)