Taina Sfântului Maslu în parohia Lucca, Italia
În seara Duminicii a 10-a după Rusalii, 9 august, la prăznuirea Sf. Apostol Matia, în parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Lucca, s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu.
În parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Lucca, în seara Duminicii a 10-a după Rusalii, 9 august 2015, părintele paroh Liviu Marina Fiț a slujit Sfântul Maslu alături de părintele Ciprian Calfa de la parohia „Sfântul Paisie de la Neamț” din Livorno, părintele Matei Tulan de la parohia „Sfânta Muceniță Pelaghia” din Montecatini Terme, părintele Andrei Vizitiu de la parohia „Sfântul Prooroc Isaia” din Viareggio și părintele Cristian Puricescu de la parohia „Sfântul Onufrie de la Vorona” din Pisa.
La final, părintele Ciprian a ținut credincioșilor un cuvânt de învățătură, vorbind atât despre însușirea foloaselor Tainei Sfântului Maslu în viața creștinului, cât și despre aspecte legate de pericopa evanghelică a Duminicii.
Seara s-a încheiat cu o agapă oferită de doamnele din Comitetul Parohial.
Sursa: http://www.episcopia-italiei.it/