Ajuns nu departe de oraşul Calafat, virez la dreapta spre Turnu Severin şi apoi, la intrarea în satul Maglavit, mă opresc pentru a întreba unde este mănăstirea. O bătrânică îmi arată un drum îngust, de curând asfaltat, şi-mi spune că nu mai este mult până “la buturugi”. Urmez indicaţiile date şi, după mai puţin de trei kilometri, văd turla cea mare a bisericii şi zidurile care înconjoară locul. Iată-mă, în sfârşit, ajuns la locul unde “s-a arătat Dumnezeu pe pământul oltenesc”. Este foarte multă linişte. În afară de mine mai sunt câţiva pelerini veniţi pentru a aprinde o lumânare şi pentru a pune un acatist la mormântul ciobanului “care a vorbit cu Dumnezeu”.

Începutul minunii de la Maglavit

Cu mai bine de şapte decenii în urmă, aici, la Maglavit, un om simplu scria începutul unei frumoase istorii care avea să adune laolaltă milioane de pelerini din întreaga ţară. După ce i s-a arătat “Moşu”, la 31 mai 1935, şi după alte două teofanii succesive, Petrache a ieşit înaintea oamenilor şi a început să profeţească, limpede, pocăinţa şi reîntoarcerea la credinţă. Mii şi apoi sute de mii de oameni au venit la Maglavit pentru a asculta mesajul Domnului şi pentru a afla vindecare.

După ce a aflat de minunile care se întâmplau aici, preotul satului, Nicolae Bobin, l-a înştiinţat imediat pe episcopul Vartolomeu al Râmnicului. Era începutul celui mai mare pelerinaj din istoria Bisericii Oltene. Iată cum descria episcopul de Râmnic incredibilul fenomen: “Am văzut cu propriii mei ochi: bătrâni, tineri, femei cu prunci în braţe, îngenuncheaţi pe locul unde s-a arătat Dumnezeu; am simţit şi cum miresmele tămâiei, care împreună cu smirna îmbălsămau văzduhul prin focul ce ardea ca acela din Sfintele Scripturi, împreunate spre a li se da viţă şi înălţare la cer cu şiroaie de lacrimi prin care aceste mulţimi fără de număr se trudeau să-şi spele păcatele din trecutul lor de rătăciri şi jale”. (prof. Dumitru Gelu, “Dumnezeu vorbeşte oamenilor prin Petrache Lupu”, Ed. MJM, Craiova, 2009, p. 49.)

Mănăstirea de “la buturugi”

La scurt timp după prima viziune, pe acest loc Petrache a aşezat o troiţă, apoi o biserică din scânduri şi un amvon din care le vorbea pelerinilor. Ideea de a se ridica aici o mănăstire este consemnată pentru prima oară în raportul pe care preotul Bobin l-a înaintat episcopului de Râmnic la data de 4 iulie 1935: “Ar fi necesar ca locul acesta să devină un loc sfânt pe care se va ridica cu timpul o mănăstire, o biserică, un schit cât de mic sau cel puţin vreo cruce numai de închinăciune pentru pelerini”. Episcopul Vartolomeu şi-a dat acordul, iar preoţii împreună cu credincioşii au început să strângă fondurile necesare pentru începerea lucrărilor. Printre susţinătorii principali ai proiectului s-a numărat şi Epitropia Bisericii Madona Dudu din Craiova, cea care deţinuse moşia de la Maglavit, precum şi terenul de “la buturugi” pe care urma să fie construită mănăstirea.

Marele istoric Nicolaescu Plopşor s-a implicat foarte mult în susţinerea fenomenului Maglavit. În legătură cu strângerea de fonduri pentru mănăstire s-a păstrat o scrisoare foarte interesantă, semnată de cei trei copii ai săi: Mira, Dardu şi Ioan, şi destinată preotului Bobin: “Iubite părinte! Am citit în jurnalul “Curentul” că Dumnezeu s-a arătat lui Petre ciobanul din satul dumitale spunându-i că lumea să se facă cuminte şi credincioasă şi ne-a spus tăticul că pe locul unde Dumnezeu a stat de vorbă cu ciobanul se va ridica o biserică frumoasă. Trimitem şi noi din puşculiţă câte 20 de lei de fiecare pentru 60 de cărămizi. Noi suntem mici şi n-avem mai mult, dar rugăm pe toţi copiii să trimită, iar oamenii mari să dea mai mult ca să se ridice acolo Mănăstirea lui Dumnezeu, mândră şi mare cum să nu fie alta. Când o începe să se facă, te rugăm să ne chemi şi pe noi să punem cu mâinile noastre câte o cărămidă la temelie” (scrisoarea a fost publicată în Ziarul “Curentul” din 20 iulie 1935).

Piatra de temelie a fost aşezată la data de 14 septembrie 1935 în prezenţa episcopului de Râmnic, Vartolomeu Stănescu, şi a peste o sută de mii de credincioşi.

Biserica tămăduirii

Datorită terenului nisipos din aceste locuri, începerea lucrărilor a întârziat până în anul 1938, atunci când au fost gata săpăturile pentru punerea temeliei şi s-a finalizat proiectul de construcţie care îi aparţine cunoscutului arhitect Dumitru Berechet, pe vremea aceea angajat al Patriarhiei. În acelaşi timp s-a stabilit ca noul lăcaş de închinare să poarte hramul: “Dumnezeu Tatăl şi Sfânta Fecioară” – după una dintre viziunile lui Petrache Lupu. Au fost aduşi şi primii călugări, cinci la număr, iar ca stareţ a fost aşezat preacuviosul ieromonah Arsenie Sofronie, ucenic al marelui mitropolit Irineu Mihălcescu.

Legat de alegerea hramului, pe lângă viziunea pe care a avut-o ciobanul, în care Preacurata se ruga alături de “Moş” pentru mântuirea omenirii, există chiar o legendă care spune că icoana făcătoare de minuni care se găseşte în Biserica Madona Dudu din Craiova ar fi fost descoperită într-un dud de pe moşia Maglavitului, de unde a dispărut în mod miraculos şi a fost regăsită în Cetatea Băniei. Astăzi biserica Mănăstirii Maglavit poartă hramul “Izvorul Tămăduirii”, datorită vindecărilor miraculoase care s-au săvârşit aici.

Cortina tăcerii din perioada comunistă

Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial s-au sistat şi lucrările de construire a bisericii. Se ridicase doar subsolul şi foarte puţin din pronaos. Sătenii din Maglavit povestesc şi astăzi despre vizita pe care mareşalul Antonescu a făcut-o aici pentru a-l cunoaşte pe “omul lui Dumnezeu”. Din ordinul său, Petrache a fost purtat cu avionul pe deasupra frontului. Spre dezamăgirea mareşalului, ciobanul a prevestit înfrângerea: “Ruşii vor veni şi vor trece”, lucru care s-a şi adeverit.

Instaurarea unui regim ateu a fost o altă piedică în continuarea lucrărilor. Fenomenul Maglavit era considerat un pericol mistic pentru stat şi a fost pus imediat sub o strictă supraveghere. Nu de puţine ori satul a fost încercuit de Securitate, iar pelerinii, întorşi înapoi de la gară. Petrache Lupu şi preotul Nicolae Bobin au fost arestaţi şi deportaţi la Jilava pentru câteva luni. Presa timpului a fost foarte critică la adresa celor întâmplate aici, străduindu-se să îngroape totul în tăcere. Foarte mulţi dintre cei care au profanat atunci aceste locuri au sfârşit foarte tragic, spun cei în viaţă că “s-a ales praful de ei”.

Candela credinţei, mereu aprinsă la Maglavit

Astăzi, la Maglavit este linişte. Nu mai sunt pelerinii de altădată, dar biserica mănăstirii este aproape gata şi poate că ridicarea ei este o altă minune împlinită. Părintele Vladimir Dărângă, eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Craiova, a fost rânduit aici ca stareţ în 1995 de vlădica Nestor pentru a continua lucrările care erau încă nefinalizate şi pentru a ţine candela aprinsă pe locul unde “s-a arătat Dumnezeu”. Despre vitregiile prin care a trecut mănăstirea, părintele a auzit şi ştie multe. “În 1948 comuniştii au încercat să mascheze locul minunii prin ruinarea construcţiei începute şi prin interzicerea accesului în zonă. Cu toate acestea, evlavia credincioşilor a păstrat în continuare candela aprinsă la Maglavit, şi când spun acestea mă refer şi la propriu, pentru că în subsolul bisericii, acolo unde fusese buturuga pe care i S-a arătat Dumnezeu lui Petrache, există şi acum un stâlp care are agăţată de el o candelă. Ei bine, acea candelă era permanent aprinsă de credincioşii evlavioşi care veneau aici aproape în fiecare zi. Ţin minte că în sat a trăit până de curând o bătrână care, ani de zile, s-a ocupat, până la ridicarea mănăstirii, de aprinderea acestei candele cu bani primiţi de la diferiţi oameni”, povesteşte preotul.

Evlavia populară, despre minunile locului

Despre minunile săvârşite la Maglavit se mai vorbeşte şi astăzi. Părintele Vladimir îşi aminteşte de cazul unei fetiţe care a fost vindecată în perioada viziunilor lui Petrache Lupu: “Sunt oameni care s-au vindecat în aceste locuri. Am cunoscut o doamnă, acum este medic în Bucureşti, care, pe când avea numai opt ani, a fost adusă aici de părinţii săi şi s-a vindecat prin rugăciunile lui Petrache Lupu. Şi exemplele ar putea continua. Cert este că foarte mulţi dintre bolnavii care au venit aici au aflat vindecare. Drept dovadă stau mărturiile celor care i-au cunoscut şi care au fost de faţă. Nu trebuie să-l considerăm pe Petrache Lupu ca fiind altceva decât un bun român şi un bun creştin. Noi nu facem nici un fel de abatere de la cultul ortodox, păstrăm tradiţia Bisericii şi învăţătura de credinţă aşa cum am primit-o de la mai marii noştri, aşa cum am învăţat-o la şcoală. Nu am făcut din Maglavit un fenomen sectar sau o erezie. Despre sfinţenia acestui loc şi despre sfinţenia lui Petrache Lupu trebuie să vorbească evlavia populară şi comisia de canonizare a sfinţilor români”.

Ultima dorinţă a lui Petrache Lupu

Dorinţa ultimă a ciobanului vizionar de la Maglavit a fost aceea de a fi îngropat în apropierea locului unde Îl văzuse pe Dumnezeu. Din diferite motive, în anul 1994 (anul morţii sale), dorinţa nu i s-a îndeplinit. În 1999, Nestor Vornicescu, mitropolitul Olteniei, a promis familiei că va muta osemintele lui Petrache în apropierea mănăstirii, întocmai cum îşi dorise. Anul trecut, la 29 mai, făgăduinţa mitropolitului Nestor fost împlinită de către succesorul său în scaunul chiriarhal, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a adus rămăşiţele pământeşti ale ciobanului din cimitirul comunei şi le-a aşezat în faţa bisericii mănăstirii. La acest eveniment au luat parte mii de credincioşi veniţi din toată Oltenia.(Sursa: mitropoliaolteniei.ro)