Târg caritabil de mărţişoare la Târgu Ocna

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Târg caritabil de mărţişoare la Târgu Ocna

În Parohia „Sfântul Ioan“ din Târgu Ocna, a avut loc duminică, 4 martie 2018, târgul caritabil intitulat „Mărţişorul meu ajută când ţi-e greu“.

În acest eveniment s-au implicat Asociaţia „Sfânta Anastasia Romana“ (componenta socială a Parohiei „Sfântul Ioan“), Aşezământul social-filantropic Hârja, Centrul de îngrijire şi asistenţă a persoanelor cu dizabilităţi „Costachi Negri“ Târgu Ocna, precum şi câteva şcoli din Târgu Ocna. În perioada 25-28 februarie 2018, tinerii şi voluntarii acestor instituţii au confecţionat mărţişoare care au fost oferite credincioşilor în Biserica „Sfântul Ioan“. Banii strânşi în urma acestei activităţi cu scop caritabil vor fi direcţionaţi către un tânăr din comunitate, David Canelos, care suferă de leucemie şi este în prezent supus unui tratament dificil la Secţia de Oncologie a Spitalului de copii „Sfânta Maria“ din Iaşi. Numeroşi tineri, părinţi, vârstnici din oraşul-staţiune au rezonat cu această cauză nobilă şi sunt în permanenţă alături de David prin rugăciune şi gânduri bune. (Pr. Silviu Butucaru, slujitor la Parohia „Sfântul Ioan“ şi preşedintele Asociaţiei „Sfânta Anastasia Romana“)

Citește despre: