Te Deum la 98 de ani de când s-a înfiinţat Episcopia de Bălţi
Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, alături de un sobor de preoţi, a oficiat luni, 8 martie 2021, un Te Deum pentru binefacerile revărsate de Bunul Dumnezeu asupra Episcopiei de Bălţi cu ocazia împlinirii a 98 de ani de la înfiinţare.
Slujba a fost săvârşită în Biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos” din oraşul Bălţi. În cuvântul său, PS Antonie a vorbit despre înfiinţarea de către Biserica Ortodoxă Română, la Bălţi, a unui centru episcopal în 1923, despre vrednicii ierarhi care au păstorit la Bălţi (Visarion Puiu, Tit Simedrea şi Partenie Ciopron) şi despre dreptatea făcută spaţiului basarabean, prin alegerea unui ierarh canonic, la Bălţi, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe, în anul 2018. Preasfinţia Sa a menţionat că Mitropolitul Visarion Puiu a construit Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Ierarhul a mulţumit, de asemenea, preoţilor care cu jertfă şi cu dragoste îşi fac datoria de slujitori în Biserica neamului propovăduind adevărul şi lumina Evangheliei păstoriţilor lor, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi.