Mă voi putea bucura de Domnul cu adevărat?

Nu mai trăim „după capul nostru”, nici după impulsurile şi legile bio-psiho-sociale, ci şi cu, în şi prin Dumnezeu.

Maică, de când am descoperit (de câteva zile) că sunt fiica unui tată alcoolic, bea în fiecare seară cel puţin unul, două pahare cu vin, bea mai mult când eu eram mică; odată s-a culcat pe gresie de beat ce era, iar odată a bătut-o pe mama, abia acum le pun cap la cap pe toate acestea, nu am realizat că tata e alcoolic decât citind materialele de pe site, şi primind aceasta descoperire plângând, am înţeles multe despre mine. Am înţeles că am această ruptură, această crăpătură în suflet care trebuia să fie umplută cu dragoste, cu laptele şi mierea cea bună, dar el a rămas stâncos şi deşert zeci de ani în şir... Evident că am încercat să îl umplu cu apă de la chiuvetă, dacă lapte şi miere nu găseam, şi nici nu înţelegeam de ce nu găsesc, şi mă credeam şi vinovată pe deasupra pentru că nu găseam. Deşi L-am descoperit pe Domnul în urmă cu un an, şi de-atunci mi-a făcut multe... „declaraţii de dragoste”, eu tot nu m-am putut bucura cu adevărat de darul vieţii, protejând, aşa cum spuneţi, relaţia mea cu Dumnezeu, ferindu-mă de orice mi-ar putea-o periclita. Şi acum, azi, cred că e din cauza acestor scheme de inadaptare. Cred că trebuie să fac tot ce spune la ruperea cercului vicios . Doar după ce mă voi elibera de schemele mele, mă voi putea bucura de Domnul cu adevărat?

Draga mea fetiţă,

De Domnul te bucuri chiar acum. Fără prezenţa şi harul Lui n-ai putea să-ţi dai seama că nu trăieşti liberă, ci „încorsetată” de scheme, sau, cu alte cuvinte, de deprinderi pur omeneşti, păcătoase, de a aborda realitatea. Acum bucuria ta de a fi cu Domnul este însoţită de durerea lepădării de tine, de durerea naşterii tale de sus. Noi toţi ne-am născut de sus, din Duh, prin Sfintele Taine ale Botezului, Mirungerii, Împărtăşaniei, dar naşterea de sus despre care vorbeşte Mântuitorul nu este un eveniment care poate fi datat şi precizat într-un certificat, ci o relaţie.

Iubirea dintre Fiul lui Dumnezeu şi Tatăl este o naştere, o veşnică naştere. Când lucrăm la asemănarea noastră cu Dumnezeu, trăim de fapt această stare de permanentă naştere de sus. Nu mai trăim „după capul nostru”, nici după impulsurile şi legile bio-psiho-sociale, ci şi cu, în şi prin Dumnezeu. Atunci viaţa noastră bio-psiho-socială se sfinţeşte, se înduhovniceşte. Lucrarea sfinţirii noastre este o bucurie a duhului nostru, o plăcere şi o desfătare a acestuia. Dar simţirile noastre sunt, la început, doar cele ale trupului şi psihismului. Pe măsură ce murim acestora, nu fără durere, devenim conştienţi de „simţirile inimii , de simţirile duhului nostru. Dar, când te vei elibera de toate schemele, vei trăi mai conştient şi mai deplin bucuria care acum, din adâncul inimii, îţi dă putere să duci lupta cea bună.

Cu dragoste şi încredere,

M. Siluana

(Monahia Siluana Vlad, Scrisori către părinți, Editura Doxologia, p. 137-139)

Ultimele din categorie