În mijlocul cimitirului de la Horodnic de Sus, într-o latură a bisericii mari, de zid, stă de aproape două veacuri şi jumătate, rezemat pe tălpile zdravene de stejar, un lăcaş de rugăciune făurit din lemn. O bisericuţă cu cerdac, ce poartă hramul Sfântului Dumitru, care păstrează un interior extrem de valoros, la fel ca şi stilul arhitectural.

Pe teritoriul judeţului Suceava, bisericile de lemn prezintă particularităţi legate de locul în care au fost construite, de tradiţia meşterilor lemnari ai zonei, dar şi de felul în care comunitatea a reuşit să se mobilizeze pentru a înfrumuseţa, după puteri, locul în care aveau să aducă apoi mulţumire lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, bisericuţa de la Horodnic de Sus prezintă un caracter cu totul particular.

Amplasată în mijlocul aşezării de odinioară, bisericuţa impresionează prin proporţii, prin felul în care a fost gândit şi construit interiorul, dar mai ales prin patrimoniul artistic extrem de valoros (icoanele pictate pe pânză, catapeteasma şi picturile de pe peretele despărţitor dintre naos şi pronaos).

Timpul pare că a stat pe loc. Asta e senzaţia care te încearcă după ce ai trecut pragul bisericuţei, pentru că tot ce se vede înăuntru s-a păstrat la fel ca acum două veacuri. Pereţii n-au fost placaţi cu scândură, după cum nici pardoseala n-a fost acoperită. Aşa că turiştii care ajung prin zona Rădăuţilor merită să se abată din drum pentru a admira un monument istoric valoros şi pentru a învăţa câte ceva despre felul în care ştiau să preţuiască biserica oamenii care au trăit pe aceste meleaguri. „Cândva, pe dealul numit Osoi, a existat o altă bisericuţă de lemn, care, la un moment dat, a fost coborâtă şi montată pe locul celei pe care o vedeţi astăzi. La 1790 s-a ridicat această biserică, iar cea veche, spune tradiţia, a fost dusă în satul Sadău, comuna Brodina“, povesteşte părintele Alexandru Pitic, preotul paroh la Horodnic de Sus din 1995.

Tehnica de construcţie

La Horodnic de Sus biserica de lemn este destul de încăpătoare, o particularitate demnă de amintit, dat fiind faptul că, de regulă, aceste bisericuţe semănau mai degrabă cu nişte miniaturi. Explicaţia rezultă din etapele de construcţie a lăcaşului. „Biserica a fost ridicată la 1790. Apoi, devenind neîncăpătoare, în 1853 s-a adăugat pronaosul şi pridvorul deschis“, povesteşte părintele Pitic.

Biserica este construită din lemn de brad cioplit şi încheiat la colţuri „în coadă de rândunică“. Bârnele de brad sunt aşezate pe tălpi de stejar, fixate, la rându-le, pe o temelie de piatră de râu. De asemenea, pardoseala de interior este realizată din lespezi mari de piatră de râu, păstrate intacte. La început, a fost acoperită cu draniţă, însă în anii â50 ai secolului trecut acoperişul a primit o învelitoare de tablă, pentru a proteja mai bine interiorul.

Stilul arhitectural prezintă, de asemenea, note particulare. Biserica este construită în formă de cruce, are cerdac deschis, iar acoperişul, cu streaşina largă, se sprijină pe console frumos ornamentate şi pe căpriori zdraveni. Probabil că graţie acoperişului, ce seamănă cu o pălărie uriaşă, pereţii s-au păstrat într-o stare cât de cât bună, fiind protejaţi de ploi şi zăpezi.

Pictura interioară: un tezaur bine conservat

Pictura de interior rămâne, totuşi, tezaurul cel mai de preţ al acestei biserici de lemn. Catapeteasma, pictată după anul 1800, este extrem de valoroasă, iar icoanele se păstrează încă într-o stare deosebită. La fel sau poate chiar mai valoroase sunt şi icoanele pictate pe lemn, păstrate încă de la construirea lăcaşului, ca şi cele pictate pe pânză. De asemenea, peretele despărţitor dintre naos şi pronaos păstrează pictura originală, de o mare expresivitate.

De altfel, la intrarea în biserică ai senzaţia că nu există doar o catapeteasmă, ci două, atât de măiastră este pictura peretelui despărţitor.

Tot ca obiecte de patrimoniu se păstrează în biserica de lemn un pomelnic de la 1853, precum şi clopotele vechi.

De o mare valoare artistică este pictura pe lemn, înfăţişând Înfricoşătoarea Judecată, realizată, potrivit specialiştilor, chiar după ridicarea bisericii.

Sunt necesare intervenţii de urgenţă în vederea restaurării

De mai mulţi ani, parohia şi comunitatea locală încearcă punerea în valoare a bisericii de lemn şi mai ales găsirea unei formule de a se sluji în ea. „În 1997 am intenţionat să mutăm bisericuţa de aici, pentru a o pune cumva în valoare, să se şi slujească în ea, dar n-am reuşit să facem toate formalităţile, nu am primit aprobările necesare. Intenţia a rămas, însă. Avem un loc unde am vrea să o translăm, însă procesul este foarte anevoios. O altă problemă este şi starea în care se află. Cu trecerea timpului se afundă în pământ. Trebuie ridicată şi pusă pe un postament mai înalt. M-am consultat şi cu specialiştii şi cred că cea mai bună soluţie ar fi translarea ei“, explică părintele.

Fundaţia nu este, însă, singura problemă a frumoasei biserici de la Horodnic de Sus. Lemnul este destul de atacat de cari, astfel încât lăcaşul necesită lucrări ample de înlocuire a lemnului degradat şi de tratare şi conservare. „Pe mine mă îngrijorează aprobările. În ce priveşte costurile nu ar fi o problemă; avem oameni săritori şi de ajutor şi, dacă s-ar pune problema, repede am rezolva. Dar trebuie să lucreze echipe specializate şi abia atunci se pune problema costurilor“, spune preotul paroh.

Monumentul necesită de urgenţă intervenţii în vederea restaurării, mai ales că astfel de lucrări nu s-au făcut niciodată. În caz contrar, există riscul ca bisericuţa să se degradeze accelerat, la fel ca şi valoroasa pictură de interior.

„Pentru mine, biserica aceasta este şi-o bucurie, şi-o durere“

De mai bine de o sută de ani, în bisericuţa de lemn de la Horodnic de Sus se slujeşte ocazional, în special vara, câteva duminici. Iarna nu-i chip să slujeşti, pentru că frigul pătrunde din toate părţile, printre bârnele de brad. Imposibilitatea de a oficia regulat slujbe aici este şi marele of al părintelui Alexandru Pitic. „Pentru mine, biserica aceasta este şi-o bucurie, şi-o durere. Bucurie pentru mine, ca slujitor, pentru că am ocazia să slujesc într-un lăcaş pe care ni l-au lăsat înaintaşii. Dar e şi o mare durere. De fiecare dată când vin aici şi o văd mă doare sufletul când ştiu că nu se face slujbă în ea. Îmi doresc foarte mult să trăiesc momentul în care aici se va sluji zi de zi. Pentru că o biserică se construieşte întotdeauna pentru a se sluji lui Dumnezeu“, spune pr. Alexandru Pitic.

Horodnic de Sus, o „grădină“ a Bucovinei

Situată în apropierea târgului Rădăuţilor, localitatea Horodnic de Sus este cuprinsă de-o latură şi de cealaltă între râurile Suceava şi Suceviţa. Aşezarea datează din timpul orânduirii feudale a voievodatului Moldovei, luând naştere pe moşia Mănăstirii Călugăriţa, ce a existat pe teritoriul actual al comunei Horodnic de Jos. Potrivit documentelor, primii locuitori din Horodnic de Sus au fost aduşi ca şi clăcaşi pe moşia acestei mănăstiri, de unde se trage şi numele comunei Horodnic, care în limba slavă înseamnă grădină.

Datorită pădurilor falnice ce încadrează aşezarea, în Horodnic s-a dezvoltat o adevărată industrie a lemnului. Deloc întâmplător, în localitate există una dintre cele mai frumoase biserici de lemn din judeţul Suceava.