Hirotoniile se săvârşesc totdeauna numai în Biserică, şi anume în Sfântul Altar, în jurul Sfintei Mese, deoarece Sfânta Masă este în Biserică izvorul sfinţirii, iar exercitarea darului preoţiei este strâns legată de ea. Hirotesiile, de asemenea se săvârşesc, de regulă, tot în Biserică, dar în naos. În chip excepţional, ele se pot săvârşi în paraclisul episcopal sau chiar în reşedinţa episcopală, înaintea unui iconostas.

Cât privește timpul săvârșirii acesteia, Taina Hirotoniei nu constituie o slujbă independentă, de sine stătătoare, ci se încadrează în slujba Sfintei Liturghii depline. Hirotoniile se săvârşesc în orice zi de sărbătoare, în cursul Sfintei Liturghii, şi anume:

a) Hirotonia în arhiereu se face înainte de citirea Apostolului şi a Evangheliei (îndată după cântarea „Sfinte Dumnezeule...”), deoarece în acest moment se începea odinioară Liturghia, în prezenţa arhiereului;

b) Hirotonia în preot se săvârşeşte înainte de sfinţirea Darurilor (îndată după intrarea cu Cinstitele Daruri), deoarece preotului i se dă puterea de a sfinţi Darurile, adică de a sluji Sfânta Liturghie;

c) Hirotonia în diacon are loc după sfinţirea Darurilor (îndată ce arhiereul rosteşte ecfonisul: „Şi să fie milele marelui Dumnezeu...”), deoarece diaconul nu poate sluji singur şi nu poate sfinţi Darurile.

Hirotesiile treptelor inferioare ale clerului se săvârşesc de regulă înainte de Liturghie, în mijlocul Bisericii. Hirotesia de egumen sau stareţ se poate face şi înainte de Vecernie. Hirotesiile pentru acordarea de distincţii onorifice se fac şi în cursul Sfintei Liturghiei (de obicei, după intrarea cu Sfânta Evanghelie) sau chiar după Liturghie, când este popor mai mult în Biserică, spre deosebita cinste a celor care le primesc. De aceea ele se fac mai aproape de altar, în fața Uşilor Împărăteşti (pe solee).

La aceeaşi Sfântă Liturghie nu se pot hirotoni mai mulţi diaconi, preoţi sau arhierei, ci numai câte unul, dar se pot face mai multe hirotesii deodată.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 338-339)