- Părinte, ce sfat ați avea pentru oamenii care trăiesc în lume, fie preoți sau laici, ca să pornească pe calea despre care ați vorbit?

- Da, am vorbit despre aceste cuvinte ale lui Hristos către Siluan: "Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!". Acestea nu sunt pentru toată lumea - nici măcar pentru toți călugării. Îmi amintesc că, atunci când am devenit duhovnic, am început să pricep un pic cum se trăiește aceasta și am vrut să o împărtășesc cu cei dimpreună cu mine viețuitori și încercam să o învăț pe una dintre maici; și Părintele Sofronie mi-a spus (iertați-mă că vorbesc așa deschis): "Nepriceput mai ești! Asta nu este pentru toată lumea, nici măcar pentru toți călugării. Spune-i acestei persoane să-și îndeplinească ascultările, să facă lucrul dat de egumen, adică lucrul mănăstirii, și se va mântui". Dar, încetul cu încetul, oamenii devin mai puternici; harul dă putere firii lor și încept să pună aceasta în lucrare, într-o anumită măsură. Însă mai există o altă cale, pentru cei ce trăiesc în lume: să stăruiască, mulțumind lui Dumnezeu neîncetat, astfel: "Mulțumesc Ție Doamne, pentru toate câte ai făcut mie" și așa mai departe, adăugând la sfârșit: "...măcar că sunt nevrednic". Aceasta duce la același rezultat, la aceeași stare. Psihologic, este mai ușor de primit și are același efect, pentru că mulțumind lui Dumnezeu neîncetat, mijlocim pentru neputința noastră înaintea lui Dumnezeu și compensăm această neputință. Cred că aceasta este o cale mai la îndemâna celor ce trăiesc în lume. Și când suntem întăriți de har, același har ne va învăța. Nu trebuie să uităm niciodată că "unul este Învățătorul nostru, Hristos" (Mt. 23:10).

(Arhimandritul Zaharia, Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 84)