Tineretul creştin ortodox din Protopopiatul Moineşti implicat în proiecte dedicate Anului omagial al educaţiei religioase
Declararea anului 2016 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox în Patriarhia Română este un prilej pentru comunităţile parohiale de a demara proiecte care să implice tinerii în diverse activităţi cu caracter religios, duhovnicesc, dar şi literar, artistic sau recreativ. Recent, în parohiile Solonţ şi Poduri din Protopopiatul Moineşti, au avut loc două astfel de acţiuni în cadrul Concursului Naţional de Creaţie, „Biserica şi Şcoala din sufletul meu“.
La Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din Solonţ, din cadrul Protopopiatului Moineşti, a fost demarat proiectul educaţional „Elevii, lumina vie a Bisericii de azi“. În acest proiect sunt înscrişi un număr de 40 de elevi de la clasele I-VIII, care vor participa la o serie de activităţi duhovniceşti, literare, artistice şi recreative. Obiectivele activităţilor propuse sunt utilizarea corectă şi adecvată a limbii române, cultivarea comportamentului moral-religios, stimularea creativităţii şi a abilităţilor artistice şi dezvoltarea relaţiilor comunitare.
Echipa de implementare a proiectului este formată din preotul paroh Victor Matei, preot Constantin Marius Moţei şi profesorul de religie Nicolae Chira, între colaboratori numărându-se oficialităţi locale din Solonţ, Măgireşti, cadre didactice şi responsabili ai unităţilor culturale şi sociale din zonă.
Astfel, sâmbătă, 6 februarie, după slujba Vecerniei, copiii din grupul de cateheză „Împarte bucurii!“ au participat la cateheza săptămânală şi au luat la cunoştinţă despre Concursul Naţional de Creaţie „Biserica şi Şcoala din sufletul meu“, elaborând obiectivele proiectului şi sarcinile pe care le au de îndeplinit pentru alcătuirea portofoliului.
„Dorim ca aceste activităţi să ajute la conştientizarea importanţei participării tinerilor la viaţa Bisericii, la armonizarea relaţiei Copil - Şcoală - Biserică - Societate“, a declarat părintele Victor Matei.
„Micii creştini în lumea cuvintelor“
La Aşezământul social filantropic „Sfântul Nicolae“ din Parohia Poduri, din cadrul Protopopiatului Moineşti, luni, 8 februarie, a avut loc prima întâlnire cu tinerii şi copiii din parohie, în cadrul proiectului educaţional „Micii creştini în lumea cuvintelor“.
Cu entuziasmul şi determinarea specifice vârstei lor s-au înscris în acest proiect un număr de 35 de elevi din clasele I-XII care vor participa la o serie de activităţi literare, artistice, duhovniceşti şi recreative.
Echipa de implementare a proiectului este formată din preotul paroh Vasile Popa şi preotul Dumitru Parfene, printre colaboratori regăsindu-se cadre didactice şi angajaţi ai bibliotecii comunale.
La prima activitate li s-a adus copiilor la cunoştinţă obiectivele proiectului, sarcinile pe care le au de îndeplinit pentru alcătuirea portofoliului, apoi, prin câteva poveşti moralizatoare şi jocuri didactice, s-a evidenţiat importanţa şi puterea cuvintelor în comunicarea cu semenii, iar în ultima parte, prin rebusuri, planşe didactice şi lucru pe echipe, s-a urmărit utilizarea corectă şi adecvată a unor termeni din vocabularul religios.
Aceste activităţi derulate în tinda bisericii cu sprijinul cadrelor didactice şi a specialiştilor în diferite domenii contribuie la o bună cooperare între factorii educaţionali în vederea educării şi formării tinerei generaţii pentru o viaţă armonioasă.