Tineri din Penitenciarul Bacău, în Parohia Ortodoxă Lazaret
În Parohia Ortodoxă Lazaret din Bacău, s-a implementat duminică, 28 ianuarie 2018, o activitate în cadrul Programului social eparhial „În temniţă am fost şi aţi venit la Mine“, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
La slujba Sfintei Liturghii au participat 11 tineri, însoţiţi de părintele Maşala Daniel, preot capelan la Penitenciarul Bacău. Cu acest prilej, s-a organizat o agapa creştină în Aşezământul Social Lazaret. Aici au avut loc o serie de discuţii cu un profund caracter duhovnicesc. Au fost analizate aspecte legate de temerile şi aşteptările pe care le au persoanele la eliberare, dificultatea obţinerii unui loc de muncă şi înlăturarea stigmatului social al detenţiei. La final, membrii Comitetului parohial Lazaret au împărţit persoanelor invitate dulciuri, o carte de rugăciune şi o icoană. Tinerii de la Penitenciarul Bacău au adresat mulţumiri pentru implementarea acestui program social. „S-a apreciat efortul organizatorilor şi frumoasele clipe binecuvântate petrecute alături de credincioşii Parohiei Ortodoxe Lazaret din Bacău“, a relatat părintele Eugen-Ciprian Ciuche, consilier al Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.