Ce am făcut „altfel“? „Altfel“ se referă la elementul de continuitate, care poate fi regăsit în mai multe situaţii de predare-învăţare; el este o expresie a legităţii procesului educativ, a faptului că în perimetrul paideic se pot regăsi sau identifica raporturi esenţiale, necesare, generale, relativ constante, reiterabile, ce se cer a fi cunoscute şi exploatate de actorii implicaţi, în primul rând de învăţători şi profesori, dar şi de tineri, în afara orelor de curs. Printre concluziile desprinse în urma acestor experienţe este şi aceea că, în situaţia în care timpul „altfel“ este utilizat în mod consecvent şi este însoţit de explicarea şi argumentarea biblică a învăţăturilor studiate, performanţele elevilor la disciplina Religie sunt sensibil mai bune. Astfel, elevii ajung să abordeze subiectele într-un mod organizat, cursiv şi închegat în desfăşurarea ideilor.

Preocuparea pentru studiul biblic reprezintă o constantă şi în cadrul activităţilor didactice desfăşurate în unitatea noastră de învăţământ. Efectele acţiunilor educativ-religioase s-au resimţit nu doar la nivelul achiziţiilor de cunoştinţe, ci şi la nivelul modificărilor de comportament, reflectate prin prezenţa elevilor în număr mare la activităţile desfăşurate în cadrul eclezial. Acest exemplu de bună practică a fost posibil şi datorită complementarităţii dintre activitatea didactică din şcoală şi cea desfăşurată la biserică, care conduce la îndumnezeirea persoanei umane, în planul amplu al iconomiei mântuirii (Constantin Necula).

Pornind de la acest caz, precum şi de la constatarea că, în general, elevii nu valorifică textul biblic la nivelul pe care acesta îl reclamă, am anticipat faptul că eficientizarea activităţilor didactice de valorificare a textului biblic poate aduce un progres semnificativ în achiziţii şi modificări la nivelul comportamentului religios al elevilor.

Timp petrecut cu folos

În cap. 20 din Sfânta Evanghelie după Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, Pilda dinarilor dezvăluie pedagogia universală a Domnului, ce se va dărui tuturor celor ce lucrează în „via Domnului“, astfel tot cel ce se nevoieşte cu bună lucrare şi ascultare primeşte răsplată pentru efortul său, astfel încât misiunea prin care Se face cunoscut Cuvântul să fie dusă până la capăt.

Iubirea jertfelnică a Mântuitorului merge până la asumarea întregii problematici, nelinişti, suferinţe umane, spirituale şi fizice, până la experienţa morţii pe cruce. Sfântul Atanasie cel Mare spune că Domnul a ales în chip voit moartea pe cruce, „pentru că numai pe cruce se moare cu mâinile întinse“, deci îmbrăţişând. După chipul lui Hristos, al Evangheliei Lui, şi catehetul este chemat să îmbrăţişeze în iubire pe tot omul.

Lumina ce cheamă şi iluminarea ce se dă ca dar străbate dincolo de dimensiunile spaţiale şi temporale ale lumii de aici, precum şi ale celor ce aşteaptă izbăvirea din întunericul necunoaşterii.

Vestirea cea bună va ajunge la urechile tuturor, dar calea prin care oamenii vor ajunge la înţelegerea celor tainice despre împărăţia cerurilor începe printr-o transformare interioară ce ţine de pocăinţa faptelor celor rele, care întunecă cunoaşterea. Modul în care oamenii vor primi şi vor înţelege învăţătura Lui, iar apoi vor pune în practică aceste îndemnuri necesită multă stăruinţă. Propovăduirea Evangheliei nu este uşoară, de aceea nevoia unor ucenici pregătiţi şi devotaţi cere har de la Dumnezeu, iar răsplata este mare pentru cei care o duc la capăt cu vrednicie. Se ştie că legea talionului a fost înlocuită cu legea iubirii şi a iertării vrăjmaşului, lege însuşită pe deplin de Hristos Însuşi în ceasul răstignirii. „Educaţia hristică profesează primatul curăţiei de păcate, al bunătăţii, al sfinţeniei, al dreptăţii, al egalităţii, al smereniei, al dragostei faţă de om, chiar când acesta ţi-e vrăjmaş, al dragostei faţă de Dumnezeu, al desăvârşirii, al mântuirii. Educaţia creştină înseamnă convertire totală la Hristos“, după cum observă Vasile Băncilă în volumul Pastoraţie şi misiune în Biserica Ortodoxă.

Ritmul Cruce-Înviere constituie legea fundamentală a existenţei, ceea ce îi imprimă dinamism, speranţă şi bucurie. Părintele Constantin Galeriu  precizează: „Nu există ofrandă şi osteneală fără rod. Doar cel ce-şi iubeşte numai «viaţa sa», cel ce se iubeşte «pe sine», «acela se pierde»“ (Ioan 12, 25).

Numai harul divin poate face ca aceste adevăruri ce trec peste puterea de înţelegere a minţii omeneşti să fie experiate prin credinţă. Pe de altă parte, El a trebuit să înfrunte una dintre prejudecăţile oamenilor dintotdeauna, anume aceea de a considera suspectă, neadevărată mărturia despre Sine. Când mulţimea aude că „pe Sine Fiu al lui Dumnezeu S-a făcut“ (Ioan 19, 7), ea cere întărâtată răstignirea Lui, uitându-I binefacerile minunate. De aceea, Mântuitorul ţine să ne spună nouă, oamenilor, biruiţi de prejudecăţi şi de necredinţă: „Dacă mărturisesc Eu despre Mine Însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Altul este care mărturiseşte despre Mine. şi ştiu că adevărată este mărturia pe care o mărturiseşte despre Mine. Voi aţi trimis la Ioan şi el a mărturisit adevărul“ (Ioan 5, 31-33).

Beneficiile şcolii „altfel“

Conştientizarea timpului trăit nu numai ca un dat de la Dumnezeu, la care facem apel din când în când, ci ca un îndrumar al vieţii, ca o posibilitate de a găsi răspuns la întrebările care îi măcinau pe elevi a făcut din şcoala „altfel“ o modalitate de recunoaştere a propriei identităţi, în raport cu ceilalţi, cu divinul dar, şi o modalitate prin care s-au fundamentat şi argumentat diferite stiluri de trăire morală, ca fiind de folos pentru scopul bun pe care fiecare dintre ei şi-l propune pentru viitor, faţă de realităţile pe care le luau ca standarde din lumea vizualului, marcată de clipa imediată a succesului.