Călugăria este mare lucru, părinților. Se vorbește mult, s-au vorbit multe, lucruri subtile despre călugărie, dar nu s-a atins niciodată tot. Și toată frumusețea ei stă în tăierea voii. Tăierea voii este o continuă luptă cu Dumnezeu. „Trebuie biruit, căci El ne-a creat!” El ne-a creat cu voință liberă. Și noi acum trebuie să ne tăiem această voință liberă. Și când te gândești care sunt eforturile pe care le facem pentru cinstea care ne este dată?

Părinților, plăcerile nu au făcut decât să împuțească pământul! Ce plăceri? O plăcere de sminteli, oricum le-ai lua! Mănâncă cât îți este foame, bea când îți este sete, dar numai să stai aici. Și cine a spus asta? Un mare părinte; chiar și Arsenie cel Mare a spus vorba asta.

Așa că, părinților, foarte mult să ne bucurăm că suntem călugări! Să-mi dați voie să vă spun, tare aș vrea, ca la sfârșitul vieții mele, să pot să spun atât: „Mor fericit că sunt călugăr!”. Și am fost foarte ispitit, părinților! Închisori, pustii, stareții, fel de fel, chiar și ca duhovnic acum.

M-a întrebat odată o fată, ca la 25-30 de ani, cred că era profesoară, după ce terminasem slujba de acolo, eram pe treptele de la casa unde stau eu în mănăstire, și zice: „Părinte, care este prima condiție care trebuie s-o îndeplinești ca să te faci călugăr?”. Zic, dintr-o dată: „Să fii nebun!”. A înțeles!

Ne ducem dintr-o necesitate sufletească, și atunci te iei la luptă cu tine, frate, și să nu te lași cu niciun chip. Nu trebuie să urmăriți mântuirea te miri cum! Urmăriți-vă pe voi, cercetați-vă mai mult! Și ca metodă, înregistrați-vă mereu pașii: „Ce fac, unde merg, cine sunt?”. Pentru că una din marile tactici ale diavolului este să ne scoată din mănăstire, după cum sunt foarte convins, atunci când te duci la mănăstire diavolul este în stare să angajeze toată lumea ca să te împiedice, toată lumea pământului!

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 140-141)