Revenind la problematica "fraţilor Domnului", chiar dacă pare plauzibilă susţinerea unora că "fraţii Domnului" ar fi într-adevăr verii primari ai lui Iisus rezultaţi dintr-o căsătorie a lui Iosif cu văduva fratelui său, pe nume Cleopa, nu există nici un argument doveditor nici în această direcţie, deoarece nu apare niciodată sintagma binecunoscută în Biblie: "şi i s-au născut lui fii şi fiice" (Fac. 5, 7, 9, 15, 16, 19, 22) pentru a marca naşteri succesive. Negăsind temeiuri biblice concludente cu privire la aşa-numiţii "fraţi ai Domnului", trebuie să rămânem la recunoaşterea Tradiţiei Sfintei Biserici care susţine că este vorba de nişte veri secundari ai Domnului Hristos. Considerăm că un argument cât de cât convingător în susţinerea că Domnul Hristos nu a mai avut fraţi după trup rezultă din relatarea evenimentului rătăcirii copilului Iisus, la vârsta de 12 ani, de către Sf. Luca. Acesta ne spune că Iisus a mai zăbovit în Ierusalim şi după încheierea sărbătorii Paştelui pentru care venise împreună cu părinţii Săi: Iosif şi Maria. Plecând din cetatea capitală, probabil foarte aglomerată la un astfel de eveniment, părinţii săi trupeşti, Dreptul Iosif şi Fecioara Maria, n-au observat lipsa copilului şi nici nu s-au alertat din această pricină, crezând că este în compania călătorilor de drum, dar când au realizat că Iisus lipseşte, au început să-L caute o zi întreagă printre rude şi cunoscuţi. Când, în final, după trei zile, L-au găsit (aici trebuie luat în calcul şi particularitatea vremii şi a limbajului biblic de a împărţi timpul. În Biblie, trei zile poate însemna doar 48 de ore. Nici în cazul învierii lui Iisus, a treia zi nu înseamnă 72 de ore. De vineri, de la ceasul al 9-lea, adică după orele 3 după- amiază, până sâmbătă noaptea, nu se ştie pe la ce oră a înviat Iisus, nu sunt decât cu aproximaţie 3 zile; Mt. 27, 46; Lc. 23, 44). Aşadar, după 3 zile găsindu-L la templu, mama Lui i-a zis: "Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi" (Lc. 2, 42-48). Dacă cei doi, Iosif şi Maria, ar mai fi avut şi alţi copii, fii şi fiice, mai mari ori mai mici decât Iisus, suntem convinşi că ar fi fost momentul cel mai potrivit de a se fi făcut referire la ei. Se ştie cât de legaţi sunt între ei membrii unei familii în Orientul Apropiat, încât ar fi fost de neconceput ca să nu se fi implicat în căutarea copilului toţi membrii acesteia, mai cu seamă copiii, fiindcă sunt mai rapizi. Dacă ar mai fi fost şi alţi copii, oare Maria n-ar fi spus: "Tatăl Tău, eu şi fraţii Tăi, Te-am căutat"? Dacă ar fi existat, acei fraţi ai Domnului, cu certitudine, s-ar fi împrăştiat printre călători şi L-ar fi reperat de îndată pe copil.

Să nu se uite că nici unul dintre evanghelişti nu au fost martori direcţi ai copilăriei lui Iisus, încât toate informaţiile, ajunse până la ei şi prin aceştia şi la noi, ei le-au cules de la Iosif şi Maria, dar în mod indirect prin intermediul tradiţiei orale întrucât este puţin probabil ca aceia să fi trăit până ce s-au redactat şi definitivat textele evanghelice. După cum am arătat, dacă greaca Noului Testament cunoaşte şi chiar foloseşte substantivul "anipsios" adică "văr", se pune întrebarea de ce totuşi autorii Noului Testament şi în mod special Sf. Pavel ar fi scris frate, respectiv "adelfos", dacă prin acel termen înţelegeau "văr" "anipsios". S-ar putea lua în consideraţie faptul că apostolul s-a adresat unei comunităţi vorbitoare de limbă greacă care avea nişte termeni foarte precişi pentru a defini noţiunea de "frate" sau "văr". Deci, dacă era vorba de un "văr", de ce l-ar fi numit "frate"? (Col. 4, 10).

În final, un alt argument de care se face adesea mult caz în Biserica Ortodoxă este acela că în clipa despărţirii de mama Sa, pe cruce fiind, Iisus nu a încredinţat-o pe Sf. Maria fraţilor Săi, aşa cum s-ar fi cuvenit şi cum poruncea şi Legea lui Moise, ci a dat-o exclusiv Sfântului Ioan ca să o îngrijească pe tot restul vieţii (In. 19, 26-27). Dacă Iisus ar mai fi avut cu adevărat fraţi şi surori ar fi fost imposibil ca măcar o parte dintre ei să nu fi fost prezenţi lângă El în clipele cele mai grele. Ca urmare, nu a avut cui s-o încredinţeze pe mama Sa decât lui Ioan, ucenicul iubit, căruia prin cuvintele: "iată mama ta" lasă să se înţeleagă că Iosif murise de multă vreme, că nu mai avea alţi fraţi sau surori din aceiaşi părinţi şi că de acum înainte Ioan va ocupa poziţia de fiu, preluând toate sarcinile de a o îngriji, aşa cum prevedea şi Legea lui Moise (Ieş. 20, 12; Mt. 15, 4).