Atunci când vorbești despre satul Zece Prăjini, gândul îți zboară la muzică, la romi, la petrecere și la voie bună. Aflat la granița dintre județele Iași și Neamț, satul din comuna Dagâța și-a căpătat numele de la împroprietărirea cu câte zece prăjini de pământ a romilor sloboziți din robie. Numele a devenit renume – după ce ursarii s-au transformat în lăutari. În nicio casă dintre cele aproximativ 150 nu există vreun bărbat care să nu știe să cânte la cel puțin un instrument. Așa se face că vorbim, la Zece Prăjini, de nu mai puțin de patru orchestre, de muncă și de competiție, de celebritate și de nenumărate contracte în străinătate.

David Preda are 14 ani. E plin de viață și oacheș. Te pierzi în zâmbetul lui și-ai sta ore întregi să-i asculți muzica. Se trage din străbuni astfel hărăziți și, alături de fratele lui mai mic, Luca, s-a născut să ducă tradiția pe mai departe. Cântă de când se știe la acordeon, la orgă și la saxofon și, timp de trei ani, a făcut meditație la clarinet, câte o oră pe săptămână, la Roman. Așa s-a îndrăgostit de clarinet și a decis să i se dedice trup și suflet. Să ajungă la un nivel avansat al studiilor și-al partiturilor, să păstreze muzica lăutărească în ființa sa, ca pasiune și să-i dedice muzicii clasice planurile de viitor.

La 13 ani, și-a convins părinții să-l lase să se desprindă de acasă și să-și deschidă aripile spre visul său. După cei patru ani de școală primară în sat și doi de școală gimnazială în comună, catalogul clasei a VII-a l-a găsit pe David la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” din Vaslui. Aici, el studiază într-o clasă cu program integrat, în care elevii, pe lângă toate disciplinele obișnuite, au în program și ore de muzică sau de arte plastice. El este, bineînțeles, parte din jumătatea cu muzică și studiază câte două ore pe săptămână de teorie, solfegii, două ore de instrument principal – clarinet și câte o oră pe săptămână de instrument secundar – pian. În timpul liber nu ratează relaxarea pe ritmuri de muzică lăutărească, iar în week-end-uri se antrenează în stil balcanic, cu membrii formației Rotaria Junior – grup cunoscut în întreaga țară după ce, în 2011, a ajuns în semifinalele emisiunii-concurs „Românii au talent”. „Uneori, abia mai vorbește la telefon. Nu mai are vlagă. Muncește mult, dar face ceea ce-i place și, de aceea, efortul îi este răsplătit”, spune Maria Preda, bunica lui David. Este o bunică tânără și frumoasă, mediator școlar la școala din sat și stâlp în susținerea educației nepoților. E mama lui Bogdan, cunoscut drept Strugurel, saxofonistul din Fanfara Shavale („Băieții”) și soacra Ramonei, care studiat și ea, în școală, clarinet și pian.

Părinții lui David nu-și încap în piele de bucurie că feciorii le moștenesc talentul și că, cel puțin deocamdată, unul dintre ei face pași importanți spre a-i depăși în carieră. „David își dorește să ajungă la Iași, la Colegiul Octav Băncilă. Prin urmare, avea nevoie și de teorie muzicală, nu doar de talent. Are potențial și, de aceea, facem tot ce ne stă în putință să-l sprijinim”, povestește Bogdan. Ramona lucrează, în prezent, la o căsuță protejată din Negrești, Vaslui, unde are grijă de niște copii bolnavi. E fericită că, deși nu și-a propus în mod deosebit, nici n-a împins de la spate, David este cel care-i calcă pe urme și care ar putea să ajungă, alături de clarinetul său, pe mari scene ale lumii. „După doar un semestru și un pic, a participat la etapa zonală a Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală și a luat locul al III-lea. A fost un progres foarte mare, iar eu n-am cum să nu fiu mândră de copilul meu”, spune mama.

Și profesorul de clarinet de la școală are numai cuvinte de laudă, garantând că, pe partea de muzică, David poate să ajungă departe. „Este foarte talentat. A făcut progrese și, vă spun eu că, dacă se va ține de treabă, poate și mai mult de atât. Am mari speranțe cu el”, a spus profesorul Iftimie Căuneac. Face ore cu mai mulți tineri romi și le recunoaște, pe lângă muncă, darul cu care aceștia au fost înzestrați.

David se mândrește cu sângele său de rom și cu muzica pe care-o simte ca făcând parte din el. Se lăuda încă de când era mic, printre cunoscuții familiei că „vorbește țigănește” și nimic nu-l poate da înapoi de la a simți și de la a fi ceea ce este. „Până acum am avut norocul de a face parte din colective în care am fost tratat ca orice copil, fără a se face discriminări sau diferențieri de etnie. Cine mă place, mă place cum sunt, cine nu mă place, nu m-ar place nici român. Așa sunt eu. Din păcate, am colegi care se feresc să spună că sunt romi, deși toată lumea îi știe”, povestește David. Și continuă, cu seriozitate: „Cred că sunt tare nefericiți în sufletele lor, dacă nu știu să se accepte și dacă nu înțeleg că nu etnia te face mai bun sau mai puțin bun”.

Tristețea e una justificată, cu atât mai mult cu cât mediul în care se dezvoltă elevii este unul în care nu se fac diferențieri. „Faptul că David face parte dintr-o minoritate așa zis dezavantajată este total neinteresant pentru colegii mei și pentru colegii lui. De ce? Pentru că nimeni din școala noastră – copii sau cadre didactice – nu clasifică, nu discută și nu remarcă astfel de lucruri. Avem în colectiv religii diferite, etnii diferite, obiceiuri diferite. Noi evaluăm și uneori ierarhizăm elevii, dar din cu totul alte puncte de vedere. David, la fel ca toți ceilalți elevi, se află în școala noastră pentru a-și face o educație”, a subliniat Dorina Baban, profesoară de matematică și diriginta lui David.

Fericit și lipsit de frustrări, băiatul se chinuie să țină pasul cu școala, conștient că numai prin educație va putea să ajungă un mare artist: „Degeaba ești bun la muzică, dacă nu înveți. Fără carte nu poți face nimic”.

David își dorește ca, la anul, să treacă de examenul de capacitate și să ajungă la Iași, la fel de calculat cum și-a îndeplinit și visul de a intra, de curând, în posesia unui nou clarinet. A costat 1.700 de euro și mare parte din bani s-au adunat pe munca lui – după ce, la sărbătorile de iarnă a mers cu uratul, cu capra, iar în sâmbetele și duminicile libere s-a ținut după tatăl său, la nunți și pe la alte evenimente. „Ăsta e mai fiabil, are alt ton. Acela, primul clarinet, a fost bun pentru a învăța pe el și pentru a face practică. E chinezesc, mai puțin performant, dar am să-l păstrez mereu, ca amintire”.

David, mai faci și altceva? Ce pasiuni mai ai? Dar… o iubită când ne vei prezenta? Întrebările și curiozitățile celor din jur curg, în timp ce puștiul cuceritor pune punct, cu o sinceritate debordantă. „Nu prea am timp să-mi placă altceva, în afară de muzică”. E toată ziua cu  clarinetul după el și, pe lângă toate orele cu profesori, își dedică măcar încă două ore studiului individual. Apoi, se relaxează cu muzica lăutărească și iar se întoarce la partituri. „Muzica clasică e viitorul meu”. Un viitor cu papion, așa cum îi place lui David să spună.

Sună bine și exprimarea îi aduce un zâmbet ștrengăresc pe chip. Ștrengăresc, dar plin de modestie. El e din neam de lăutari romi și, în ciuda faptului că se visează pe mari scene ale țării și, de ce nu, ale lumii – nu va uita niciodată de unde a plecat. Nu va privi cu superioritate spre cei care nu știu să citească de pe-o partitură și nu se va da nicicând în lături de la a înhăța acordeonul și de-a cânta, alături de ei, la o nuntă. Căci talentul lui și dragul de muzică s-au născut cu multe generații în urmă, iar el nu e decât un fericit, că poate profita de harul cu care a fost înzestrat. La har se adaugă resursele financiare ale părinților și ale bunicilor, grija și sacrificiul lor.

David învață, muncește mult și visează. Iar visele-i sunt atât de aproape suflet, încât e convins că va reuși să treacă peste orice obstacol. Drept garanție, ne lasă astăzi un autograf simbolic. Peste câțiva ani, autograful va deveni extrem de valoros. 

(Articol semnat Anda Elena Pintilie, în proiectul „Privește dincolo de aparențe”, implementat de Asociația pentru Dezvoltare Continuă AD Plus și finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în Romania)

Citește și:

* Bisturiul nu ține cont de etnie

* Sex feminin, etnie romă – exemplu de reușită prin educație