Tradiții pascale în familie
Asociația Familia Tradițională, în colaborare cu Asociația Communio, organizează în perioada 3 – 9 aprilie 2015 Săptămâna „Tradiții pascale în familie”.
Organizatorii invită ieșenii să participe la o serie de evenimente cu scopul de a promova valorile tradiționale ale familiei: credința, comuniunea și simplitatea în lumina sărbătorilor pascale.
Programul manifestărilor:
- 3 aprilie 2015, ora 17.00 – Conferința cu tema „Tradiții pascale în familie” - invitat etnolog Angela Paveliuc Olaru; evenimentul va avea loc în sala „Juventus” a Casei de Oaspeți „Sfântul Nicolae”. Încurajăm participarea în costume naționale.
Etnologul Angela Paveliuc Olaru este coordonatorul Departamentului „Tradiţii”, din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei și Preşedinta de Onoare a Societăţii Femeilor Ortodoxe din Iaşi. Este unul dintre cei mai buni specialişti în etnografie şi etnologie din ţară și autoare a peste 50 de articole apărute în publicații precum „Hierassus”, „Revista Muzeelor”, „Arheologia Moldovei” și în 12 volume de specialitate.
- 4 aprilie 2015, între orele 11.00 și 16.00 – Atelier de încondeiat ouă, cu participarea deschisă a publicului larg - coordonator Ana Zăbavă; atelierul se va desfășura la sediul Asociației Familia Tradițională din Iași, Str. Costache Negri, nr. 43, bl. T1, parter.
Ana Zăbavă este vicepreședintele Asociației Communio care, din anul 2008, desfășoara campania „Vin Paştile“. Aceasta îşi propune promovarea tradiţiilor creştine şi a culturii spirituale, în contextul celei mai mari dintre sărbătorile Bisericii - Învierea Domnului sau Paştile.
- 6–8 aprilie 2015, între orele 10.00 și 16.00 – Campania „Ce ție-ți prisosește, altuia-i lipsește!“, constând în colectarea de produse alimentare, haine, încălțăminte, rechizite și bani pentru familiile din cartierul Bejan, zona „Dallas”; colecta se realizează la sediul Asociației Familia Tradițională din Iași, Str. Costache Negri, nr. 43, bl. T1, parter.
- 9 aprilie 2015 – distribuirea produselor colectate prin Campania „Ce ție-ți prisosește, altuia-i lipsește!“ familiilor nevoiașe.
Asociația Familia Tradiționalăa luat naștere în anul 2014 la inițiativa unui grup de intelectuali ieșeni. Are ca obiective principale promovarea și apărarea drepturilor și intereselor familiei autentice, tradiționale și totodată responsabilizarea societății cu privire la aceasta.
Dintre proiectele asociației menționăm:
- „Marșul pentru Familie”, ediția 2014: aproximativ 8000 de participanți;
- Programul „Educație pentru o dezvoltare sănătoasă a adolescentului”;
- Dezbaterea publică: „Embrionul - persoană umană sau produs de concepție?”.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să-l contactați pe dr. Eugen Neculai Gazzi, director executiv al Asociației Familia Tradițională: Tel.: 0745 327 331, E-mail: eugengazzi@gmail.com.