Transplant de mamă. Despre dragostea faţă de aproape şi curajul de a trăi
Tanti Dana nu e o mamă obişnuită. E o femeie curajoasă, care în urmă cu trei ani de zile nu-şi cunoştea copiii. Trecând prin viaţă, nu ştim niciodată ce ne rezervă viitorul. Facem anumite alegeri, în speranţa că sunt cele mai bune şi luăm anumite decizii, având convingerea că ce se va întâmpla mai departe depinde doar de noi. Şi de multe ori aşa este, însă, atunci când lucrurile se întâmplă fără implicarea noastră, nu putem decât să ni le asumăm, cu încrederea că există un scop în toate, superior voinţei umane. Şi abia la sfârşit, trăgând linie, ne dăm seama de rostul suferinţelor şi al necazurilor.
În urmă cu trei ani de zile, într-un sătuc din judeţul Botoşani, opt copii rămâneau fără mamă. La doar 34 de ani, ea a murit de o boală cumplită – cancer la colon. Un eveniment extrem de nefericit, din foarte multe motive, pe care nici nu mai este necesar să le enumerăm. Cea care avea, cu siguranţă, un rol vital în familie, a dispărut, dintr-o dată, lăsând în urmă un gol aparent imposibil de ocupat. Tatăl, cel care muncea pentru a întreţine familia, a fost nevoit să rămână acasă şi să îngrijească copiii, cel mai mic dintre ei avînd numai 10 luni. Timp de opt luni de zile după moartea mamei, tatăl s-a descurcat foarte greu, cu puţinul ajutor din partea rudelor, care îl mai ajutau cu gătitul. Copiii cei mai mari, care înţelegeau ce se întâmplă şi care au văzut şi au simţit chinurile mamei în ultima perioadă a vieţii, au rămas cu o durere care încă se mai citeşte pe chipul lor.
Dragostea… „toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”
În acelaşi timp, la vreo două sate distanţă, o femeie tânără, abia trecută de 35 de ani, rămânea singură pe lume după ce soţul ei pierduse lupta cu leucemia. O tragedie foarte mare pentru ea, cu atât mai mult cu cât abia trecuse un an de la căsătorie. Şi, cum nimic pe lume nu se întâmplă fără un motiv, ea, tanti Dana, a ajuns să îngrijească cei opt copii rămaşi fără mamă. La început nu voia să plece de acasă, dar, la insistenţele surorii ei, a făcut un sacrificiu şi a renunţat complet la viaţa de dinainte. Nu a venit decât ca să ajute familia, fără nici un interes material. De fapt chiar a schimbat un trai mai uşor pentru multă muncă şi griji pe care nu şi le-a dorit niciodată. Acum are 3 ani de când are grijă de copii, cu care se înţelege foarte bine, ei fiind foarte cuminţi şi ascultători. „Când am venit aici, băiatul cel mai mic avea un an şi patru luni. M-am speriat, pentru că eu nu aveam copii, iar el era mic, plângea, nu mă cunoştea. Iar băiatul cel mare, care are 17 ani acum, o dată nu mi-a spus un cuvânt urât. Toţi mă respectă şi mă iubesc”, ne-a povestit tanti Dana. Acum copiii o îndrăgesc foarte mult, iar doi dintre ei, cei mai mici – Ionuţ şi Laura, o strigă mama, ei fiind cei care au cea mai mare nevoie de dragoste maternă şi ocrotire părintească. „Eu nu am nevoie, că doar nu i-am făcut eu, dar doi dintre ei îmi zic mamă. Îi iubesc ca pe copiii mei”, ne-a mai spus ea.
Copiii au acceptat-o din primul moment. La început de nevoie, pentru că simţeau lipsa mamei care avea grijă de ei şi de casă, iar mai apoi au îndrăgit-o şi au ajuns să o respecte şi să o trateze ca pe propriul lor părinte. Ea a simţit lucrul acesta şi, treptat, iubirea s-a strecurat şi în sufletul ei, iar ceea ce la început era doar un angajament temporar, s-a transformat într-o responsabilitate la care nu vrea să mai renunţe. La casa ei, din celălalt sat, se mai duce doar rar, o dată pe lună, pentru că nu poate lăsa copiii singuri mai des. Iar efortul depus pentru a îngriji zi de zi opt copii este uriaş. „Eu n-am vrut să vin aici, că am casă frumoasă, cu tot ce-mi trebuie. Dar e foarte greu să rămână femeia singură. Şi în plus, mi-a fost milă de copii. Eu nu aş fi venit, dar şi eu am rămas fără mamă şi ştiu cum e. Şi dacă mi-a murit şi soţul... Eu nu am făcut copii, dar îmi sunt dragi şi de asta am venit. Dar e foarte, foarte, foarte mult de muncă pentru opt copii”, ne-a explicat mama.
„...el ştie că acasă e totul în regulă...”
Din cei opt copii, cinci sunt la şcoală. Doi au trecut de vârsta şcolii generale, iar cel mai mic este abia la grădiniţă. Mai mult de 8 clase nu au făcut şi, probabil, nu vor face nici cei mai mici, pentru că părinţilor nu le-ar ajunge banii să ţină pe vreunul dintre ei la liceu, în oraş. În timp ce tanti Dana are grijă ca totul să fie cum trebuie acasă, tatăl lucrează în construcţii, luându-l cu el şi pe fiul cel mai mare, de 17 ani, care munceşte cot la cot cu el. „Sunt plecaţi câte 3-4 zile de acasă la muncă şi pe mai mulţi bani şi pe mai puţini, cum se nimereşte, pentru că este nevoie. Nu sună câte 2-3 zile, dar el ştie că acasă e totul în regulă şi are cine să se ocupe de copii şi de gospodărie. Aproape toţi banii pe care îi câştigă se duc pe mâncare pentru copii”, ne-a povestit tanti Dana, cu regretul mamei care nu le poate oferi tot ce-şi doreşte copiilor. Şi ea şi tatăl copiilor şi-ar fi dorit să facă multe lucruri pentru ei, dar nevoile de zi cu zi şi grija de a le asigura în permanenţă strictul necesar au avut prioritate mereu.
Ne-a povestit tanti Dana că în 40 de ani de viaţă a văzut foarte mulţi oameni necăjiţi, şi cu familii numeroase, şi cu familii mai puţin numeroase, dar singurul motiv pentru care copiii erau neîngrijiţi era faptul că părinţii aveau viciul alcoolului, iar timpul şi resursele erau pierdute în faţa paharului, în loc să fie oferite copiilor. Pe ea a ferit-o Dumnezeu de astfel de ispite şi, ca mamă adoptivă, şi-a intrat foarte bine în rol. Dedicarea ei şi dragostea pentru copii au fost răsplătite, ea putându-se bucura de toate lucrurile mărunte pe care le trăieşte orice mamă. Copiii o preţuiesc, iar tatăl lor îşi doreşte să se căsătorească cu ea, pentru a putea oferi familiei stabilitatea emoţională şi sufletească de care are nevoie pentru a se dezvolta frumos.
Mama este inima familiei. Cu greu o familie poate funcţiona sănătos atunci când acest element lipseşte. Mama este o sursă nesfârşită de iubire necondiţionată, care ştie ce să facă, cum şi când să facă, pentru ca toţi membrii familiei să fie împliniţi. De aceea, întotdeauna e greu să vorbeşti despre moartea unei mame, indiferent de cum şi-a îndeplinit rolul. Pe de altă parte, atunci când o femeie devine mamă, viaţa ei se schimbă şi, odată cu ea, şi grijile, satisfacţiile şi priorităţile. Tanti Dana face parte din acea categorie a mamelor doar cu sufletul, care, deşi nu şi-a dorit copii, a fost capabilă să răspundă provocărilor vieţii şi să-şi asume responsabilitatea în faţa căreia a adus-o Dumnezeu. Vine un moment în viaţa fiecăruia dintre noi când, fie că nu suntem pregătiţi, fie că avem soluţii mai uşoare sau că ne-am dori altceva, trebuie să-l acceptăm pe Dumnezeu în viaţa noastră, cu încrederea că El ştie de ce se întâmplă toate pe lume.
Această familie se află în evidenţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care, prin Departamentul ProVita, desfăşoară programul Familia – „Sfântul Stelian”, prin care se încearcă ajutorarea şi sprijinul familiilor cu cel puţin opt copii din Arhiepiscopia Iaşilor. Şi, de câte ori vom avea ocazia, vom încerca să împărtăşim şi altora frânturi din viaţa unor oameni care pot fi consideraţi exemple de primitori ai darurilor lui Dumnezeu.
