Azi ne oprim la Luminiş, în comuna Piatra Şoimului, o localitate situată nu departe de Roznov. Aşezat între dealuri împădurite, ce-l apără ca o fortăreaţă vie, satul e de o frumuseţe aparte, aşa cum sugerează şi numele. Şi aici, ca şi la Piatra Şoimului, istoria aşezării e indisolubil legată de o legendă foarte prezentă şi astăzi în rândul localnicilor. Se spune că nişte drumeţi, poposind pe vremuri pe aceste locuri, au pierdut o iapă, un cal şi un mânz. Cum animalele erau istovite de foame şi de drum, au alergat după păşune. Şi fiind codri deşi pe acele meleaguri, animalele s-au rătăcit în căutarea hranei. După multă trudă şi căutare au fost găsite: calul pe un pârâu care a primit numele „Calul“ şi care a dat ulterior şi numele aşezării ce s-a format, iar iapa pe un pârâu care i-a luat numele mai apoi, ca şi satul ce s-a format. Acest sat, Iapa, poartă, din 1966, denumirea de Luminiş.

La început aşezarea a fost modestă. Un pâlc de vreo 50 de case înconjura prima bisericuţă, ridicată la 1874, din lemn, la loc deschis, de unde să poată cuprinde întreaga zare. Aici, între bârnele bătrâne, s-au adunat cei de la Luminiş în rugăciune vreme de 75 de ani. În 1949, uşile sale au fost închise definitiv, slujbele religioase mutându-se în biserica nouă, de zid, ce chiar în acel an fusese sfinţită. De atunci a rămas pradă intemperiilor de tot felul, îmbrăcămintea sa de lemn topindu-se încet, încet. Azi, deşi lăcaşul este înscris pe lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ, se găseşte într-o cumplită stare de degradare. Parohia, prin puţinele sale mijloace, se străduieşte, aşa cum poate, să o ţină în picioare. „E actul de naştere al satului. Trebuie să facem tot ce putem s-o păstrăm“, spune părintele Vasile Hanganu, parohul de la Luminiş.

Stilul arhitectural

Biserica de lemn cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ de la Luminiş a fost ridicată în 1874, pe cheltuiala obştii locale, aşa cum este consemnat în istoricul parohiei. În lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ, bisericuţa din Luminiş apare însă ca datând din secolul XVII.

Lăcaşul este construit din bârne de brad, încheiate „în frânghiu“, aşezate pe talpă de stejar şi pe o temelie de piatră de râu. Iniţial, bisericuţa a fost acoperită cu şindrilă. După închiderea sa, în 1949, reparaţii nu s-au mai făcut, astfel că de-a lungul timpului a ajuns într-o stare accentuată de degradare. „Acoperişul era de draniţă. Aşa l-am găsit eu, când am venit, în anul 1990. Treptat, draniţa s-a tot distrus, a plouat înăuntru, au putrezit grinzile. Pe unde am putut le-am înlocuit. Aşa că prioritatea noastră a fost să o acoperim cu un material mai rezistent. Abia de curând am reuşit să o acoperim cu tablă“, explică pr. paroh Vasile Hanganu.

În timp, bârnele au fost acoperite la exterior cu şindrilă bătută în solzi, iar la interior cu şipcă, pentru o mai bună protecţie.

În jurul bisericii se află şi acum, ca şi odinioară, cimitirul satului.

Interiorul lăcaşului

De dimensiuni miniaturale, lăcaşul de lemn de la Luminiş uimeşte prin atenţia către detaliu pe care meşterii de odinioară au imprimat-o peste tot: uşile împărăteşti foarte joase, altarul mic, migala cu care au fost sculptate stranele.

Spaţiul este împărţit în altar, naos şi pronaos, pridvorul fiind o adăugire ulterioară.

Din păcate, interiorul este cel care dă cu adevărat măsura degradării în care această bisericuţă se află.

Odoarele, mobilierul bisericesc şi tot ce era util în oficierea slujbelor au fost mutate, în 1949, în biserica nouă, de zid. Astăzi, interiorul este trist şi dezolant. Totul e gol, iar praful şi pânzele de păianjen au luat în stăpânire locul. Doar urmele de pictură de pe pereţi, stranele vechi, precum şi ceea ce a mai rămas din catapeteasmă amintesc că aici, odinioară, s-au oficiat slujbe.

Lăcaşul are urgentă nevoie de reparaţii

Cu toate că posibilităţile materiale ale parohiei sunt modeste, preotul, alături de săteni, face tot ce poate să ajute această bisericuţă să supravieţuiască. Prea multul timp în care aici nu s-a slujit şi-a pus însă definitiv amprenta asupra înfăţişării sale. Tocmai de aceea sunt necesare lucrări serioase de refacere şi consolidare. Printre priorităţile parohului se numără, în acest an, întărirea fundaţiei, astfel încât să poată fi menţinută structura de rezistenţă a construcţiei. „Intenţia noastră este să transformăm această bisericuţă într-o capelă de cimitir, să o salvăm cumva. În această vară vrem să-i întărim fundaţia şi să înlocuim ce este şubred, să reuşim să o menţinem. În ce priveşte interiorul, stranele există deja, iar catapeteasma va fi adusă de la biserica cealaltă, pentru că acolo a fost făcută una nouă. Vom aduce şi alte obiecte de cult trebuitoare şi vom încerca să refacem interiorul aşa cum a fost el“, spune pr. Hanganu.