Dacă prima interogație era „de ce-ai venit la mănăstire?”, a doua întrebare care mi se adresa a fost: „Dar cum poţi să rezişti ispitelor trupeşti?” Prin rugăciune şi cu ajutorul lui Dumnezeu se poate orice în lumea aceasta. Se pot face minuni. Dar oamenii nu înţeleg lucrurile acestea. Ei ne judecă foarte mult. La primul pas greşit, dacă se întâmplă ceva, suntem judecaţi foarte aspru. Suntem judecaţi aspru de lume, dar să vedeţi că vom fi judecaţi aspru şi de Dumnezeu.

Citim Patericul, citim vieţi de sfinţi şi ce frumos este când se sfârşeşte un părinte, când este ridicat sufletul lui la cer şi toţi părinţii sunt în jurul lui. Dar ce urât este când un frate face neascultare, moare în chip urât şi sufletul lui este în iad şi se roagă alţii pentru el şi foarte greu este de scos. Pentru nimicuri mi se pare că sunt ei judecaţi, dar noi, care nu mai facem cele ale călugăriei, care nu mai suntem călugării de altă dată...

Un lucru rău imediat prinde, dar un lucru bun – foarte greu. Ştii cât munceşti să deprinzi ceva bun, cu câtă osteneală şi ce repede pierzi plata? Într-o secundă, într-o zi pierzi tot pentru care ai muncit poate ani.