Troiţă închinată Sfinţilor Arhangheli, în Parohia Viişoara

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Troiţă închinată Sfinţilor Arhangheli, în Parohia Viişoara

La intrarea în Parohia Viişoara, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău, dinspre Târgu Ocna, o troiţă nou construită a fost sfinţită duminică, 6 noiembrie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. 

Slujba a fost oficiată de părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Oneşti, alături de un sobor de preoţi. Aşezată la poalele dealului Arcaciu, troiţa, care a primit hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, marchează locul unde s-a oprit marea alunecare de teren din anul 1971, ceea ce a dus la modificarea geografică a zonei. În acelaşi timp, troiţa îmbrăţişează pe cei ce vin în Viişoara şi binecuvintează pe cei care pleacă spre Târgu Ocna, devenind mesager al ospitalităţii viişorenilor pentru cei care intră sau ies din parohie pe la soare-apune. Noua troiţă sfinţită în parohie se adaugă celorlalte şapte, iar lângă crucile ce străjuiesc dealurile Arcaciu şi Docmana împlineşte numărul celor zece popasuri duhovniceşti din cursul unui an care au intrat în tradiţia pastorală a Viişoarei, adunând împrejurul lor, la sărbătoarea hramului fiecăreia, enoriaşii credincioşi ai parohiei. 

Citește despre: