Trupul Bisericii Corni, întregit cu un paraclis de vară

Arhiepiscopia Iaşilor

Trupul Bisericii Corni, întregit cu un paraclis de vară

Credincioşii Parohiei Corni, comuna Bodeşti din judeţul Neamţ, se vor putea ruga şi în paraclisul de vară, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“. Acesta va fi sfinţit duminică, în ajunul prăznuirii ocrotitorului satului. Slujba va fi săvârşită de Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul. 

Parohia Corni din judeţul Neamţ va marca duminică, 25 septembrie 2016, un moment important pentru viaţa spirituală a aşezării - sfinţirea paraclisului de vară cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“, ridicat pe dealul Tomuşorului, pe locul unei troiţe înălţate în 2007. Slujba sfinţirii va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi de la parohiile din jur. „Acest paraclis s-a născut cu binecuvântarea duhovnicească a părintelui Justin Pârvu, spre cinstirea însemnării acestui loc. În urma jertfei puţinilor credincioşi din satul Corni, am ajuns, iată, la momentul în care să primim şi binecuvântarea slujbei de sfinţire, chiar în ajunul zilei pomenirii Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, ocrotitorul satului nostru. Îi aşteptăm aici pe toţi cei care doresc să ni se alăture la acest moment de mare bucurie pentru mica noastră comunitate“, a subliniat părintele Nicolae Capşa, parohul de la Corni. Noul paraclis de vară întregeşte trupul bisericii de la Corni, ce poartă hramul „Sfântul Ioan Bogoslov“. Construită din lemn, la 1783, de Ancuţa Sturdza, bisericuţa a fost una dintre acele „biserici călătoare“, întâlnite frecvent în Moldova secolelor XVIII-XIX, când boierii mutau bisericile, de pe o moşie pe alta, aşa încât fiecare sat să aibă locaş de închinare. Şi această bisericuţă a fost ridicată în satul Muncel, din ţinutul Romanului. Vatra satului s-a mutat, spre mijlocul secolului al XIX-lea, iar biserica, rămânând fără credincioşi, a fost adusă la Corni (în ţinutul Neamţului), în 1854-1855, de către fiicele boierului Kălinău, proprietarul moşiei de la acea vreme. Astăzi, bisericuţa figurează pe lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ, după ce a fost supusă unui corect şi atent proces de restaurare în perioada 2008-2010.

Satul Corni se află situat pe Măgura Cornilor (580 m), cel mai înalt deal din judeţul Neamţ, în comuna Bodeşti, la 18 kilometri distanţă de oraşul Piatra Neamţ. În apropiere se află Valea Albă, celebrul loc de bătălie al voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Şi tot de satul Corni se leagă numele uneia dintre cele mai importante comori cucuteniene descoperite în România - celebru grup statuar „Hora de la Frumuşica“, descoperit pe coasta dealului Cetăţuia de preotul Constantin Matasă, fondatorul muzeului din Piatra Neamţ.

Citește despre: