Trupul duhovnicesc
Pe Sfântul Simeon Noul Teolog, când ajungea în această stare îl ridica Duhul Sfânt pe sus ca pe un fulg de zăpadă.
Omul ajungând în starea de unire a minţii cu inima, are concentrate în inimă toate puterile lui, el nici nu mai aude după materie, nici nu mai vede după materie, nici nu mai simte după materie, nici nu mai înţelege. Totul se face duhovnicesc. Pe Sfântul Simeon Noul Teolog, când ajungea în această stare îl ridica Duhul Sfânt pe sus ca pe un fulg de zăpadă şi îl punea încetişor jos şi apoi iar îl ridica. Şi el nu ştia. Are această lucrare rugăciunea aceasta cum e magnetul. Ai văzut? Atrage potcoava de jos. Aşa de uşor se face trupul în vremea acestei rugăciuni care îl atrage pe om de sus. Ai văzut pe Sfânta Maria Egipteanca, când se ruga, că se înălţa de la pământ. Şi are şi acest dar că se luminează la faţă, cum era avva Siluan şi alţii, avva Pamvo, că se făceau ca soarele. Are mari manifestări în vremea aceasta pentru că e cu Duhul lui Dumnezeu.
(Ne vorbeşte părintele Cleopa, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 78)
Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
Duhul Sfânt ne îndeamnă la cinstirea Maicii Domnului
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro