Tu cât de mult (te) deschizi?
Primim harul în „cantităţi” diferite, însă nu pentru că Domnul are măsuri diferite. Fiecare primeşte după măsura în care el însuşi se deschide spre a primi în viaţa lui darul lui Hristos. Şi fiecare primeşte după măsura acestei deschideri. El stă la uşa inimii noastre şi bate (sau strigă). Dar noi alegem cât vrem să primim din ceea ce El însetează să ne dăruiască.
„Iar fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos” (Efeseni, 4,7). De multe ori m-a contrariat acest verset. De fiecare dată când ajungeam să citesc Epistola către Efeseni mă tot întrebam ce vrea să spună Sfântul Apostol Pavel. Se pare că şi el a continuat să facă ceea ce făcea Mântuitorul. Adicăa venit să contrarieze lumea. Hristos este piatra din vârful piramidei. Însă o piramidă inversată. Şi contrar oricărei logici omeneşti, oricine se aşază în vârful acestei piramide răsturnate se află în cea mai mare siguranţă. De acolo nu mai are unde să cadă.
Cum adică ni s-a dat harul după măsura darului lui Hristos? Oare are Hristos daruri şi mai mari şi mai mici? Mie îmi dă mai mult şi ţie mai puţin? Departe de apostol gândul acesta. Primim harul în „cantităţi” diferite, însă nu pentru că Domnul are măsuri diferite. Fiecare primeşte după măsura în care el însuşi se deschide spre a primi în viaţa lui darul lui Hristos. Şi fiecare primeşte după măsura acestei deschideri. El stă la uşa inimii noastre şi bate (sau strigă). Dar noi alegem cât vrem să primim din ceea ce El însetează să ne dăruiască.
Când auzim că bate la uşă, avem de ales. Închidem bine uşa (eventual mai adăugăm un zăvor) şi ne asigurăm că nu are pe unde să intre (tragem ermetic şi draperiile, nu cumva să Îi vedem Chipul pe fereastră). Poţi chiar şi să suni la 112 să anunţi că cineva te deranjează şi astfel să te asiguri că nu va mai veni prea curând la tine; până nu îşi va fi ispăşit pedeapsa de a fi îndrăznit să-ţi dăruiască Viaţa Lui. Sau poţi să întredeschizi un pic uşa şi să tragi cu ochiul să vezi Cine este şi poate totuşi schimbi o vorbă cu El, dar aşa, de la distanţă, nu cumva să-ţi calce pragul. Sau chiar poţi să-L primeşti în casă şi să-L aşezi la masă. Poate chiar în camera cea mai frumoasă şi la masa cea mai îmbelşugată (dar după puţină vreme să începi să te întrebi: dar nu mai pleacă odată? Începe meciul, filmul, etc.). Sau poţi să-L primeşti în casă, să-L aşezi la masă, să-i oferi tot ce ai tu mai bun (chiar viaţa ta) şi să tragi bine zăvorul (eventual să zideşti uşa şi ferestrele) şi să te asiguri că nu mai are pe unde să iasă din inima ta. Tu ce alegi?
