Omul virtuos rabdă să convieţuiască şi să facă ascultare de cei mai răzvrătiţi şi mai ne­suferiţi oameni, aşa cum vedem din ca­zul lui Lot, de exemplu, care a trăit o mulţime de ani în Sodoma, sau al drep­tului Iosif, care a trăit atâţia ani sub as­cultarea Faraonului, bineplăcând acelu­ia. Pe când un om slab cu sufletul şi neiubitor de virtute nu rabdă să convieţu­iască nici cu sfinţii, ca să nu mai vorbim de Iuda, care I-a găsit neajunsuri şi L-a crezut vrednic de a fi nesocotit chiar şi pe Hristos.

De aceea, avva Iosif egiptea­nul, al cărui cuvânt despre prietenie este adus de către Sfântul Ioan Casian în Convorbirile sale duhovniceşti, zice că o prietenie poate avea trăinicie numai dacă se leagă între persoane cu aceleaşi aspiraţii şi de aceeaşi măsură duhovni­cească, altminteri relaţia dintre ei este periclitată de neajunsurile celui mai slab, care găseşte întotdeauna pricini de tulburare şi de nemulţumire. Prin urmare, dacă o prietenie se strică, se strică de fie­care dată numai şi numai din cauza slă­biciunii şi a neputinţei noastre, căci dacă am avea o statură şi o atitudine duhov­nicească, am şti să iertăm şi să o luăm de fiecare dată de la capăt.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 119-120)