Ce este o patimă? Iată ce este o patimă: Patima este un dor nesfârşit pe care noi îl punem la ceva foarte sfârşit. Să zicem, pofta de mâncare. Mântuitorul în pustie a fost ispitit de diavol după ce a postit patruzeci de zile: „Spune un cuvânt peste pietrele acestea şi poţi din ele să scoţi pâine, dacă eşti Fiul lui Dumnezeu” (Luca 4, 3). Şi Mântuitorul arată: „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci din fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Adică cuvântul care purcede din gura lui Dumnezeu este hrană? Este ca pâine? Atunci înseamnă că lăcomia de mâncare este până la urmă o foame de cuvântul lui Dumnezeu; şi noi, netrăind cuvântul lui Dumnezeu, ne lăsăm duşi, nu de foame – că lacomul nu mai are foame, deja stomacul zice: „Destul, nu mai pot, sunt îngreuiat”, dar el are plăcere de a mânca. Asta-i lăcomia – plăcere. Plăcerea mai vrea. Pântecele nu mai vrea.

Ce se întâmplă? Este o foame nesfârşită. Pentru ce? Fiindcă foamea omului este făcută pentru cuvântul cel nesfârşit al lui Dumnezeu. Dumnezeu, nemărginirea, vecinicia – şi asta este în om! Uitaţi la animal. Animalul nu prea face lăcomii şi lucruri dintr-astea. Mănâncă cât are nevoie, se opreşte, se pune şi doarme, se trezeşte, caută iar de mâncare, dar trăieşte liniştit cu firea lui. Numai în om este o nelinişte pe care nimic nu o poate opri, nici lăcomii, nici desfrâuri, nici nimic altceva nu o poate împlini. Este patimă, şi patimă înseamnă suferinţă. Şi suferinţa este sfâşierea de a încerca zadarnic a umple o poftă duhovnicească nesfârşită cu un lucru pământesc sfârşit. Mănâncă până plezneşti, şi n-o să fii plin, fiindcă ce cauţi este nesfârşirea cuvântului lui Dumnezeu, nu pâine şi de-ale mâncării.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 84-85)