„Un zâmbet de copil în An Centenar”

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

„Un zâmbet de copil în An Centenar”

La inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în Protopopiatul Roman a fost implementat un proiect social-cultural-educațional sub genericul „Un zâmbet de copil în An Centenar”.

Astfel, 80 de copii proveniți din familii defavorizate de pe raza parohiilor Ghidion, Crăiești, Bătrânești, Cotu Vameș II, Izvor, Secuieni II, Horia, Negrești, Brănișteni, Poienița și Todireni au trăit o zi specială. Copiii s-au putut bucura de o mulțime de activități recreative și sportive organizate de către Clubul Copiilor Roman, în parteneriat cu Protopopiatul Roman. S-au vizitat: Fundația „Episcop Melchisedec” din Roman, Biserica „Sfântul Nicolae” din Roman şi Biserica „Sfinții Voievozi” din Roman. „Ne bucurăm că am reușit să aducem un zâmbet pe chipul acestor copii, în această zi dedicată lor. Mulțumim celor care ne-au sprijinit financiar în desfășurarea acestui proiect”, s-a exprimat părintele Dragoș Munteanu, protopop de Roman.

Citește despre: