- Gheronda, uneori nu mă pot bucura, şi atunci mă gândesc că poate bucuria nu este pentru mine.

- Ce spui? Bucuria nu este pentru tine? Dar atunci pentru cine este? Pentru aghiuţă? Ţi-ai pierdut minţile? Bucuria este pentru om. Dumnezeu nu a dat întristarea, ci numai bucuria.

- Atunci de ce nu am întotdeauna înlăuntrul meu bucurie?

- Cum să simţi bucuria dumnezeiască, când mintea ta nu este la Dumnezeu? Îl uiţi pe Hristos, iar mintea ta se gândeşte mereu la treburi şi la aparaturi, şi astfel maşinăria ta duhovnicească se opreşte. Aşadar să începi să rosteşti rugăciunea lui Iisus şi să psalmodiezi încet, şi aşa vei alerga şi te vei învârti ca o sfârlează în jurul lui Hristos.

Numai lângă Hristos găseşti adevărata bucurie, curată, căci numai Hristos dăruieşte bucurie şi mângâiere adevărată. Unde este Hristos, acolo este bucurie adevărată şi veselie paradisiacă. Toţi cei care sunt departe de Hristos, nu au bucurie adevărată. Pot să-şi facă vise: „Voi face asta, voi face cealaltă, voi merge aici, voi merge dincolo”, pot să se bucure de cinstiri sau să alerge la distracţii şi să se veselească, dar bucuria pe care o simt nu le poate umple sufletul. Această bucurie este materialnică, lumească, dar sufletul nu se simte împlinit cu bucurii lumeşti şi omul rămâne cu un gol în inima sa. Ai văzut ce spune Solomon?... „am zidit case, am sădit vii, am făcut grădini, am adunat aur, am dobândit tot ce a poftit inima mea, dar la sfârşit am înţeles că toate acestea sunt deşarte”.

Bucuria lumească dăruieşte ceva vremelnic, ceva pentru clipa aceea, nu dă ceea ce dăruieşte bucuria duhovnicească. Bucuria duhovnicească este viaţă paradisiacă. Toţi câţi au trecut mai întâi prin răstignire şi au înviat duhovniceşte trăiesc bucuria pascală. „Paştile Domnului, Paştile”! Iar apoi vine Cincizecimea!... Iar când ajung la Cincizecime şi primesc limba de foc, Sfântul Duh, atunci toate se termină.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, V, Editura Evanghelismos, p. 300-301)