Unic din prima secundă

Și, deodată, bătăile de ceas au dispărut,

Doar auzeam în depărtare un suspin

Și nu puteam atent să îl ascult,

Căci eu mă îndreptam spre-un cer senin..

Din vreme-n vreme, ca prin vis,

Se auzea un cânt vioi,

Iar eu știam – cine-ar fi zis? –

Că-i bucurie azi la noi!

 

În miez de zi, bătăi de ceas

Îmi țineau trupul viu, voios,

Erau ritmate ca-ntr-un dans...

Ce lin, ce bine, ce melodios!

 

Spre seară, mă lăsam cuprins

De-o mângâiere caldă și curată,

Era de parcă Raiul s-a aprins

Și-mi luminase viața toată.

 

Pe-atunci, eu nu știam că-s prunc,

Se poate că nici conștiință nu aveam,

Nu cunoșteam pe unde-am să ajung

Și cine-mi va fi mamă nu știam.

 

Dar o simțeam în fiecare ceas,

Cu-al său surâs în viață mă ținea.

De n-ar fi fost, nici eu n-aș fi rămas,

Ci într-o clipă m-aș fi prefăcut în stea.

 

Știam că-n gândul ei curat

Mă tot purta ca pe un dar,

Știam că ani la rând ea a visat

Să-mpartă dragostea cu-al ei vlăstar.

 

Dar într-o dimineață, parc-aș fi știut,

Am început să lupt din răsputeri,

Era de parcă nimeni n-ar fi vrut,

Căci simțeam teamă și dureri...

 

Și, deodată, bătăile de ceas au dispărut,

Doar auzeam în depărtare un suspin

Și nu puteam atent să îl ascult,

Căci eu mă îndreptam spre-un cer senin...

 

De unde nu puteam să mai cobor,

Să-i spun măicuței mele c-o iubesc,

Să-i spun să nu-i mai fie dor,

Că-n gândul ei mereu am să trăiesc.

 

Să-i spun să nu mai verse lacrimi, râuri,

Să-i spun că am iertat-o pentru totdeauna,

Doar că-mi lipsesc din inima-i frânturi,

Mi-e dor ca noi să fim iar una!

 

Nu plânge, mamă dragă, în zadar,

Căci Dumnezeu e bun și iartă!

Îți e de-ajuns al tău amar,

Pe care-l porți viața toată...

 

Și, mamă, știu că viața-i cruntă,

Dar să nu uiți nicicând, te rog,

Că pruncul... e unic din prima secundă!

(Ioana Rîșcanu)

 

Ioana Rîșcanu este studentă la Facultatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași.

Ultimele din categorie