Unificarea tuturor tendinţelor sufleteşti într-o singură direcţie bună dă o mare putere omului. Dar ea se face foarte greu, căci sunt unele tendinţe care fac opoziţie. Şi atunci se porneşte un război înlăuntrul omului pentru înfrângerea recalcitranţilor. Iată cum descrie Blondel această strategie: „Există la om o multiplicitate de tendinţe, de apetituri mai mult sau mai puţin concertate sau divergente, un polipsihism de care s-a putut spune că sunt ca un popor numeros ce are să stea sub şefia sau guvernământul raţiunii şi al voinţei, şi între care se găsesc atât supuşi docili şi disciplinaţi, cât şi recalcitranţi şi disidenţi. Ceea ce s-a numit asceza şi lupta spirituală nu e decât manifestarea şi metoda aplicabilă în această istorie lăuntrică, în această militia hominis adversus et propter semet ipsum. (…) Aceasta pentru că în faţa oricărei atitudini definite şi hotărâte se ridică, din spirit de contradicţie, partida nemulţumiţilor. (…) Orice efort iniţial este ca o declaraţie de război moliciunii şi împrăştierii forţelor vii, care au şi ele instinctul conservării şi independenţei”. Acestea trezesc în noi „stări de conştiinţă străine sau ostile, voiri noi, care se ridică împotriva voinţei” (L’Action, vol. II, pp. 194-196). Lupta aprigă începe abia în cei ce s-au hotărât la o viaţă mai conformă cu poruncile dumnezeieşti. (…)

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 1 la Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia III, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, p. 182)