Duminică, 27 martie 2016 se împlinesc 98 de ani de la momentul istoric reprezentat de decizia Sfatului Țării de la Chișinău privind reunificarea Republicii Democratice Moldovenești cu România. Membrii participanți care au votat această unire, au fost pomeniți în bisericile mănăstirești și parohiale din întreaga Arhiepiscopie a Iașilor, la îndemnul Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Astfel, la Catedrala Mitropolitană din Iași a avut loc după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, o slujbă de parastas pentru membrii Sfatului Țării de la Chișinău care au ales, în 1918, unirea Basarabiei cu România.

În cuvântul de învățătură de la slujba de pomenire, Părintele Arhimandrit Hrisostom Rădășanu, Consilier Sectorul învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a vorbit nu doar despre importanța acestui eveniment pentru istoria neamului românesc, ci și despre importanța înțelegerii şi amintirii faptului că Basarabia este România. „Este o sărbătoare foarte mare și care trebuie să stea dimpreună cu sărbătoarea de 1 decembrie 1918, când s-a făcut efectivă unirea Transilvaniei cu România. Pentru noi, cei de la Iași, moldoveni fiind, știut fiind faptul că de pe la 1812 am fost separați în două, frați de același sânge, având aceeași mamă… pentru noi acest moment, acest eveniment ar trebui să fie unul de o şi mai mare importanță, și de o mai bogată însemnătate. Pentru că în ziua de astăzi trebuie să vă aduceți aminte, fiecare dintre dumneavoastră și fiecare dintre noi, de faptul că țara lui Ștefan cel Mare astăzi șade împărțită în două: în Moldova aceasta Românească, din care, cu mila Domnului, facem și noi parte și Moldova aceea care se numește cumva Republica Moldova. (…) Căci de la Ștefan cel Mare și de la slăvita tradiție moldovenească ne tragem cu toții.”

„Basarabia n-a încetat niciodată să fie românească”

„Această tradiție moldovenească, cu cea din Transilvania, cu cea din Valahia Transalpină şi cele din toate zonele care au format de-a lungul istoriei aceste spaţii în care s-a sălăşluit duhul şi firea noastră românească au venit împreună pentru a da ceea ce s-a numit România dodoloaţă sau România rotundă; într-o scurtă perioadă de timp, într-adevăr. (…) De aceea, am venit astăzi înaintea frăţiilor voastre: ca să vă aduceţi aminte. Că probabil profesorii dumneavoastră de istorie v-au mai învăţat câte ceva. Pe copii noştri nu-i mai învaţă nimeni lucrurile acestea. Probabil că politicienii noştri care fac politica marilor puteri vor trebui astfel să înveţe să mai facă şi politică naţională, care să ne privească pe noi, românii. Probabil că societatea noastră românească trebuie să înveţe că în afara graniţelor ei există români care suferă şi suferă pe nedrept, pentru că au fost oameni abuzivi care de-a lungul istoriei au ciopârţit acest pământ, au ciopârţit această ţară după cum le-a fost bună plăcere. Noi trebuie să rugăm pe Dumnezeu să ne dea putere pentru ca această rupere, această sfâşiere a ţării noastre să fie la un moment dat vindecată. Şi de aici, din faţa raclei Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei (şi dincoace, şi dincolo de Prut), de aici, din capitala Moldovei, aşa cum au binevoit‑o binecredincioşii noştri voievozi, să ne aducem aminte de un mesaj pe care, probabil, fiecare dintre dumneavoastră îl vedeţi scris, cu litere mari, pe multe din indicatoarele pe care le găsiţi de-a lungul drumurilor. Și acest mesaj, care este atât de frumos, lăsat acolo de un om curajos şi care încă mai crede în România aceasta dodoloaţă este că «Basarabia e România!» Să nu uitaţi asta! Şi dacă profesorii voştri de istorie şi politicienii noştri nu-şi mai aduc aminte de lucrul acesta, să vă aduceţi aminte dumneavoastră. Şi copiilor dumneavoastră să le spuneţi astăzi că a fost cândva o ţară, ţara lui Ştefan cel Mare, care se numea Moldova şi din această ţară jumătate, pe care o numim noi astăzi Basarabia, n-a încetat niciodată să fie românească. N-a încetat niciodată să fie românească. (…) Mă uit şi văd aici (n.r.: pe pomelnicul cu membrii Sfatului Ţării) medici, jurnalişti, preoţi, fermieri, învăţători, moşieri, jurişti, studenţi – oamenii aceştia au venit şi au ales să fie aproape de fraţii lor cei de o credinţă şi de un sânge. Să vă aduceţi aminte aşadar de această binecuvântată lucrare şi să spuneţi copiilor şi nepoţilor şi tuturor celor care vă înconjoară că «Basarabia e România!»”, a îndemnat la finalul cuvântului Sfinției Sale Părintele Arhimandrit Hrisostom Rădășanu.

Contextul istoric al Unirii Basarabiei cu România

Unirea Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României a avut loc pe 27 martie 1918 şi a reprezentat, de fapt, reunificarea vechii provincii româneşti Basarabia, ruptă de Moldova şi alipită Rusiei în 1812. Basarabia a fost prima din provinciile româneşti desprinsă din patria mamă care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Ieşenii au fost primii români care au primit marea veste şi care au sărbătorit unirea.

Totul a pornit de la destrămarea Imperiului Ţarist, în urma unei revoluţii din iarna anului 1917. Atunci popoarele constitutive ale Imperiului şi-au intensificat lupta pentru recuperarea şi reafirmarea identităţii lor naţionale şi pentru organizarea în state naţionale proprii. Acesta era momentul în care şi Basarabia se putea dezlipi de Rusia, după mai bine de 100 de ani de ocupaţie. Primul pas în lupta pentru unirea cu România a fost obţinerea autonomiei Basarabiei faţă de ruşi.

În toamna anului 1917, la Chișinău are loc Congresul ostășesc, care proclama autonomia politică şi administrativă a Basarabiei, pe baza principiului autodeterminării, dar şi a argumentelor ce ţineau de cultură, naţionalitate şi istorie proprie. De asemenea, se ia inițiativa alcătuirii, din reprezentanți ai tuturor națiunilor, confesiunilor, asociațiilor profesionale și culturale, a unui fel de parlament, numit Sfatul Țării. Acesta proclamă în decembrie 1917 Republica Democrată Moldovenească, iar la 24 ianuarie 1918 votează independența republicii.

Întrunit, din nou, la Chișinău pe 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România, atunci regat, sub conducerea Regelui Ferdinand. Unirea a fost pecetluită prin următoarele cuvinte: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România. Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna! Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ; Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan.”

După 22 de ani, în iunie 1940, Basarabia a fost din nou ruptă din trupul ţării mamă, atunci când Rusia a anexat-o iar, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov. Tot atunci ruşii au alăturat şi nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.