"Unitatea de neam și de credință. Modele și căi de urmat"

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

"Unitatea de neam și de credință. Modele și căi de urmat"

În biserica Parohiei Lazaret din Bacău, a avut loc duminică, 4 noiembrie 2018, conferinţa "Unitatea de neam și de credință. Modele și căi de urmat". Aceasta a fost susţinută de către arhimandritul Nicodim Petre şi a făcut parte din programul manifestărilor dedicate cinstirii Sfântului Ierarh Nectarie.

Credincioşii băcăuani au participat duminică, 4 noiembrie 2018, la conferinţa "Unitatea de neam și de credință. Modele și căi de urmat". Aceasta a fost susţinută de către arhimandritul Nicodim Petre, consilier pe Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - Lazaret din Bacău. În deschidere, părintele paroh Marius Iacobeanu a creionat personalitatea invitatului, cunoscut pentru coordonarea numeroaselor activități dedicate tinerilor din Moldova. Conferința a debutat prin descrierea regiunii Moldovei în perioada medievală. S-a amintit că moldovenii aveau ca valori credința, pământul și respectul față de voievod, fapt ce a făcut ca în timpul lui Ștefan cel Mare să se construiască în jur de trei manastiri pe an. A urmat o scurtă prezentare privind societatea românească de astăzi, în care părintele conferențiar a precizat că valorile s-au schimbat, datorită numeroaselor influențe din partea mass-media, dar și a slăbirii simțului civic al românilor de a-și apara valorile. Arhimandritul Nicodim Petre a făcut apoi o paralelă între situația actuală a poporului român și Evanghelia din Duminica a 22-a după Rusalii: „În contrast cu ignoranța sunt cunoașterea și cercetarea Noului Testament, care descoperă sufletului tainele lui Dumnezeu, fapt care conduce la o înnoire a vieții duhovnicești și totodată la înlăturarea superstițiilor, neștiinței și a falselor credințe. Acest fapt face diferența între un credincios care a moștenit credința din familie și cel care a venit la credință prin convertire sau prin cunoaștere”. A urmat o incursiune în istoria românilor, prin expunerea a numeroase dovezi ale unității de neam. S-a evidenţiat că unitatea de credință a fost un mijloc de întărire a sentimentului național şi au fost prezentate o serie de chipuri de voievozi, ierarhi, preoți, poeți, istorici sau simpli români care au contribuit la apariția Statului Naţional Unitar Român. Părintele paroh Marius Iacobeanu a mulțumit celor prezenți şi invitatului de la Iaşi pentru că a slujit Sfânta Liturghie (la orele dimineţii) şi pentru că a conferenţiat în biserica parohiei gazdă. Evenimentul cultural s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi face parte din seria manifestărilor cultural-liturgice dedicate Sfântului Ierarh Nectarie, ale cărui sfinte moaște se află în biserica Parohiei Lazaret.

Citește despre: