Universitatea de Vară Merito de la Suceava a ajuns la cea de-a IV-a ediție
A devenit deja o tradiție ca în fiecare an cel puțin trei zile ale lunii august să fie dedicate activităților Universității de Vară Merito de la Suceava, proiect aflat în 2022 la cea de-a IV-a ediție.
Evenimentul, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Facultatea de Științe ale Educației a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectorul Media și Comunicare, își propune să îi conecteze pe dascălii participanți cu valorile, misiunea şi viziunea propuse de Proiectul Merito și de comunitatea de profesori ce îl susțin.
În perioada 25-27 august, 193 de cadre didactice din județele Iași, Botoșani, Neamț, Bacău, Brașov, Teleorman și,bineînțeles, din Suceava, se reunesc la Școala Generală nr. 10 din municipiu pentru a participa la sesiuni de formare cu caracter multidimensional, descoperind astfel metode inedite de învățare experiențială și colaborativă, întâlniri care se subsumează parteneriatului instituțional „Creştem comunitatea profesorilor valoroşi” cu Fundaţia Romanian Bussines Leaders.
Programul inițiat de Daniela Ceredeev, profesor laureat Merito și inspector pentru disciplina religie în cadrul Inspectoratului Județean Suceava, se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, anul acesta, în cadrul Universității de vară Merito, fiind organizat și un salon de carte al Editurii Crimca a Arhiepiscopiei, unde sunt expuse 16 dintre cele mai recente apariții, volume care să îi aducă pe dascăli mai aproape de textul scripturistic, pentru ca aceștia la rândul lor să îl împărtășească într-un limbaj contemporan în școli, în biserici, în viața fiecăruia. Între titlurile prezente se numără „Izvoare și icoane făcătoare de minuni”, „Parabolele – Nestemate ale învățăturii lui Iisus”, „Sfântul Ioan Botezătorul – Pecetea celor două Testamente”, „Trilogia cuvântului. Predici la Duminicile de peste an”, „Tanatologie și nemurire”, cărți semnate de Înaltpreasfințitul Calinic, volumul „Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri” scris de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, „La porțile timpului. Dialoguri cu mari duhovnici”, interviuri semnate de regretatul jurnalist Mircea Motrici, dar și „Moara de gânduri” a prof. Daniela Ceredeev, carte de prozo-poeme, inspirată din lectura Sfintelor Evanghelii.
Potrivit organizatorilor, în cele trei zile de cursuri sunt dezbătute și analizate subiecte diverse precum Metode alternative de învăţare – mentorat, tutoriat, coaching; Cum ne raportăm la curriculum?; Rezilienţă emoţională şi socială în situații de criză (post-pandemie/război); Memorandum pentru învăţare permanentă; Managementul carierei, planul de dezvoltare personală.
Alături de promotorii proiectului, între profesorii contribuitori se numără și Rodica Zimbru, Cristina Dudan, Nicoleta și Emil Munteanu, Tatiana Vîntur, Manuela David, precum și prof. univ. dr. Otilia Clipa, pr. Ștefan Mihalcea și Dumitrița și Sorin Tănase.
Atelierul susținut de doamna Cristina Dudan, profesor de biologie la Colegiul Național „Radu Negru” din Făgăraș, în cadrul căruia a avut loc și un curs de prim ajutor, a avut un real succes în rândul profesorilor, o parte dintre aceștia aplicând deja pentru astfel de programe în școlile de care aparțin.
La invitația Danielei Ceredeev am venit aici, la Universitatea de vară Merito din Suceava, pentru a susține un atelier de prim ajutor pe mai multe module, prim ajutor în cazul stopului cardio-respirator și primul ajutor în cazul înecului cu alimente. Am avut o parte teoretică utilizând platforma biomap, corpul uman 3D, în care profesorii au vizualizat organele corpului implicate în acordarea primului ajutor și partea practică în care profesorii au exersat pe manechin. Bineînțeles, în plus, am adus și defibrilatorul extern automat pe care îl dețin în școala din care provin și le-am făcut o demonstrație profesorilor arătându-le că, de fapt, este un dispozitiv medical foarte ușor de folosit și că, într-adevăr, îl pot folosi cu încredere fără frică, în cazul în care ar fi nevoie. Profesorii au fost entuziasmați, dar feedback-ul extrem de rapid a venit chiar în dimineața aceasta, când doamna director partener în organizarea universității de vară, de aici, de la Școala 10, deja a scris azi noapte o aplicație pentru finanțare, iar în proiectul de buget am văzut că a scris defibrilator, manechin și truse de resuscitare. Cred că mi-am atins obiectivele și sper ca ceea ce am făcut astăzi să se rostogolească, așa ca un bulgăre de zăpadă, și să aducă atitudinea potrivită pentru prim ajutor și energia, în școli, pentru formarea atât a profesorilor, cât și a elevilor, pentru că e nevoie și de formarea elevilor.
Un alt atelier deosebit, dedicat artei și mai ales poeziei, a fost susținut de către profesorii Nicoleta și Emil Munteanu, fondatori și coordonatori ai proiectului cultural ALECART.
Discutăm despre poezie, despre poezia contemporană și despre impactul poeziei asupra elevilor, profesorilor, asupra oamenilor în general. Ne-am propus să aducem poezia altfel, să o scoatem din uitare, să o scoatem din starea aceea de letargie și să o aducem printre noi. Profesorii învață să se familiarizeze cu poezia, învață că poezia poate fi imagine, poate fi sentiment, stare, poate mai puțin metaforă, figură de stil, muzică. Poezia înseamnă de fapt un exercițiu de a te înțelege pe tine și de a înțelege ceea ce se întâmplă în jurul tău. Plecând de la niște exerciții care presupun compararea unor poezii, să le zicem canonice, cu poeziile contemporane, profesorii care participă la această universitate de vară descoperă că poezia e în primul rând un dialog și că elevii lor au nevoie de acest dialog autentic, că nu numai prin muzică ajung să stea de vorbă cu ei înșiși, ci și poezia este o variantă, poate la fel de cool, de a dialoga a cu ei și cu ceilalți. – Emil Munteanu, profesor la Colegiul Național Iași.
Toate sesiunile de formare din cadrul universității de vară vizează dezvoltarea competențelor complementare personale și profesionale: competențe de aplicare a unor metode şi tehnici de predare flexibile, inovative, eficiente; competențe privind metodologia învăţării experienţiale; competenţe de elaborare a unui plan de dezvoltare personală pe termen scurt/lung; competențe de informare şi ierarhizare în termeni proprii a unor valori promovate de o comunitate ce susţine performanţa în educaţie.
Cea de a IV-a ediție a Universității de Vară Merito este un eveniment pe care eu însămi mi-l fac cadou, în sensul că voluntariez pentru sesiuni de formare care au loc în decursul a 3 zile. Sunt câte 6 ore de formare pentru profesori și ateliere de învățare colaborativă și experiențială în fiecare zi. În aceste sesiuni de formare, de fapt, ne dorim să pregătim începutul de an școlar și să reconfigurăm atât motivația profesorilor pentru învățare cu sens și învățare de drag în școlile noastre, pentru că nu-i așa, în curând, copiii se vor întoarce, cum îmi place mie să spun, în acasele din școli și trebuie să fim pregătiți pentru asta. (…) În secțiunile pe care le parcurgem abordăm module dintre cele mai diverse, sunt conținuturi care vin din zona rezilienței emoționale și culturale în perioada aceasta post pandemică și în perioada atât de tristă a zilelor de război pe care o parcurgem, apoi, foarte multe ateliere de învățare colaborativă și experiențială, pentru că noi credem foarte tare că ceea ce se învață făcând e mai durabil. (…) Dintre formatori sunt atât profesorii Merito din comunitatea profesorilor Merito, recunoscut fiind proiectul Merito ca cel care susține transformarea profesiei de profesor în România. Încercăm să motivăm, încercăm să inspirăm, cred că ne și iese, iar prezența unui număr atât de mare de profesori în zile de vacanță la sesiuni succesive de formare cred că e o dovadă în plus. – prof. Daniela Ceredeev.
Programul Merito, proiect al Fundației Romanian Business Leaders, este unul de recunoaştere a excelenţei în educaţie, prin care anual sunt premiaţi profesori care s-au remarcat acest domeniu, dar şi în cel al implicării comunitare continue.