Noi toţi urmăm ori eul propriu, ori pe altul, pe alţii. Iisus spune: Urmează Mie, ascultă-Mă pe Mine. De ce? Pentru că El este Dumnezeu. Ce a spus El este adevăr absolut. Sunt şi oameni învăţaţi care spun lucruri bune, frumoase, dar relative. Noi îi admirăm, îi imităm. Ei însă sunt oameni; azi este bun, mâine mai puţin bun. Dar, ceea ce a spus Iisus Hristos rămâne piatră de hotar a vieţii. Şi porunca de bază a învăţăturilor Sale este: Să vă iubiţi unul pe altul; aşa cum v-am iubit Eu pe voi aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei. (In. 13, 34-35). Dar noi ce constatăm? Lumea contemporană, considerată creştină care se mândreşte cu tot ce a inventat, nu are iubire, este seacă. Ştiinţă multă, cercetare multă, dar este seacă, nu ţine seama de binele spiritual al omului, de sufletul lui, nu are iubire. O mâncare bună fără sare nu are gust. În acelaşi fel când lipseşte iubirea. Şi iubirea a secat. Oamenii dacă nu se urăsc, sunt străini unul faţă de altul. A urma pe Iisus înseamnă în primul rând să-L iubeşti, şi în numele Lui să-i iubeşti pe oameni.

A urma pe Hristos înseamnă să-L luăm pe El ca model şi criteriu. În gânduri, fapte, în iniţiative, în tot ceea ce facem să întrebăm: Doamne, Tu voieşti să fac asta sau nu? De cele mai multe ori noi ne orientăm numai după voinţa noastră. Dar nu e bine. Doamne, care e voia Ta? E bine să fac asta sau nu? În conştiinţa noastră este foarte important să persiste această întrebare. Voia lui Dumnezeu să fie criteriu după care să ne conducem în viaţă.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, p. 135)