Părintele Nectarie nu numai că primea zeci de oameni în „bordeiul” lui, dar răspundea şi la mulţime de scrisori. Pe toţi cei care se adresau lui, îi întărea, le dădea sfaturi, cu rugăciunile lui îi ocrotea de rele şi de nenorocirile ce erau inevitabile pentru toţi în acele timpuri înfiorătoare.

Toate nenorocirile revoluţiei şi ale războiului civil, pierderile, bolile, foametea, care erau aproape în fiecare familie, toate lacrimile şi suspine se scurgeau zilnic la Stareţul de la Optina. Doar harul dumnezeiesc l-a ajutat pe Părintele Nectarie să ducă acest straşnic jug. Prin rugăciunile sfinte ale Stareţului, oamenii care pierduseră sensul vieţii ieşeau mângâiaţi din chilia lui, cu toate că nu promitea nimănui că nenorocirile se vor termina curând. Dimpotrivă, el avertiza că oamenii trebuie să se pregătească pentru încercări şi mai grele, povăţuindu-i despre necesitatea răbdării şi rugăciunii. Când monahia Ilaria l-a întrebat pe Stareţ dacă va fi mai bine în viitor, întristat, el şi-a înclinat capul şi a spus: „Va fi tot mai rău, mai rău, mai rău”.

(Starețul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 80)