O face din când în când. Își ia sita și începe să cearnă. Ne încearcă și, în același timp, ne învață. „Întru necaz ne-am adus aminte de tine”, (Isaia 26, 16), spune Prorocul Isaia. În mijlocul necazurilor și ispitelor ne-am adus aminte de tine, Doamne! În timpul Ocupației, dar și după aceea, ne-am apropiat mai mult de Dumnezeu. Mi-aduc aminte de ținutul de baștină, Messinia, când, undeva prin 1947, au avut loc din nou cutremure, însă nu atât de devastatoare ca ultimele care ne-au încercat. Bisericile se umpluseră și atunci! După o „scuturătură”, începem cu toți să alergăm, apoi, după puțin, uităm iarăși de Dumnezeu.

Când a avut loc cutremurul din 1981, un prieten din Athena, doctor, mi-a spus că tocmai în acel moment un oarecare cunoscut de-al său se certa cu nevasta și profera cu acest prilej tot felul de hule. Nevasta îi spunea: „Nu huli, nerodule, nu huli, pentru că va arunca Dumnezeul foc din cer!”. El a continuat. În acel moment, însă, a venit cutremurul, fapt care l-a făcut să spună de îndată: „Doamne, miluiește-mă! Doamne miluiește-mă!”.

De multe ori, când avem la îndemână toate bunurile, uităm de Dumnezeu. După cum spune Scriptura despre poporul lui Israel: „Și s-a săturat și s-a lepădat cel iubit; îngroșatu-s-a, îngrășatu-s-a, lățitu‑s-a și a părăsit pe Dumnezeul Cel ce l-a făcut pe el” (Deuteronomul 32, 15).

Dumnezeu i-a dat totul lui Israel, l-a hrănit bine, l-a îngrășat, i-a dat popoare în jur pe care să le cucerească, i-a dat pământ, i-a dat totul – și el l-a părăsit, a fugit după alții. De multe ori Dumnezeu a îngăduit să fie robit, pentru a se întoarce la El.

Dumnezeu, prin urmare, cinstește libertatea noastră și ne lasă să facem ceea ce vrem, pentru că libertatea este darul Lui, și Dumnezeu nu se dezice de sine, nu ia înapoi darul pe care l-a dat. În același timp, Dumnezeu ne iubește pentru că suntem copiii Săi. Atunci când folosim rău libertatea, El ne dă câte un ghiont, pentru a ne reveni.

Dacă nu ne venim însă în fire, atunci, în ziua Judecății, „vrednice de cele ce am făcut luăm” (Luca 23, 41).

(Arhimandritul Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 222-223)