„Valențele modelului creștin în educația tinerilor de astăzi”

Arhiepiscopia Iaşilor

„Valențele modelului creștin în educația tinerilor de astăzi”

    • „Valențele modelului creștin în educația tinerilor de astăzi”
      „Valențele modelului creștin în educația tinerilor de astăzi”

      „Valențele modelului creștin în educația tinerilor de astăzi”

Învață timpul să fie blând cu tine! Este una dintre condițiile necesare pentru a putea astâmpăra graba cu care ne-am obișnuit să pendulăm zi de zi, pentru a învăța să ne dăm crezare unii altora, în urma trăirilor pe care le înșirăm adesea. Din dorința de nu-i lăsa timpului alternative, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR)  –filiala Iași a lansat, pe data de 14 aprilie 2016, invitația la conferința intitulată „Valenţele modelului creştin în educaţia tinerilor de astăzi", avându-l ca invitat pe lect. univ. dr. Bogdan Constantin Neculau.

Îndrumați de aceleași gânduri, ne-am așternut în suflet imaginea celui ce ne-ar putea fi călăuză, a celui ce-ar putea contribui la ascensiunea noastră profesională sau spirituală, a omului fără de care calea ne-ar fi dominată de nedumeriri. Astfel, în prima parte, am schimbat câteva păreri, raportându-ne la modul în care fiecare dintre noi percepe ideea de „model”.

Este important să avem un model? Cum se raportează tinerii de astăzi la modele? Mai caută ei modele creştine? Sunt o parte din întrebările în dreptul cărora ne-am oprit, pentru a ne da seama în ce măsură putem contribui în calitate viitori „educatori” la „modelarea caracterelor”. Ne-a fost astfel oferită o adevărată lecție despre felul în care societatea își pune amprenta asupra alegerilor noastre, despre faptul că educația însumează nu numai rigori, ci este, înainte de orice, orientarea individului spre direcția valorilor absolute.

Ceea ce ne situează mai aproape de esența cuvântului „model” sunt, cu siguranță, gândurile direcționate către dascălii noștri. Dincolo de incontestabila pricepere cu care ne-au transmis crâmpeie desprinse din sufletul lor și ne-au adus mai aproape de noi înșine, mulți dintre ei ne-au ghidat spre alegerea modelelor, fără a realiza că, de fapt, ei înșiși au devenit modele. Asupra unuia dintre cele mai importante aspecte ale temei abordate, invitatul nostru vine cu lămuriri în ceea ce privește temelia tuturor modelelor pe care le putem urma: modelul creștin. Antrenați de repeziciunea cu care ne raportăm la cele ce ne-nconjoară, uităm adesea că, de fapt, răspunsul așteptat și modelul ale cărui principii ne dorim să se muleze preferințelor noastre izvorăsc din puterea pe care i-o atrbuim sufletului, din capacitatea noastră de a deschide gândul ca pe-un făuritor de bine.

Continuăm căutarea modelului potrivit, având convingerea  că vom ști a pune în prim plan cele ce ne poartă-n propriul suflet și mulțumindu-i domnului lect. univ. dr. Bogdan Constantin Neculau pentru răbdarea cu care ne-a împărtășit parte din experiența dumnealui! (Rîșcanu Ioana-Roxana – Facultatea de Medicină, ASCOR Iași)

 

Citește despre: