„Valoarea duhovnicească a postului în viaţa tinerilor“
Luni, 1 aprilie 2013, începând cu ora 12:00, în sala de festivităţi a Protopopiatului Paşcani a avut loc conferinţa religioasă cu tema „Valoarea duhovnicească a postului în viaţa tinerilor“, susţinută de arhimandritul Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor.
„Având binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, am venit cu bucurie la Paşcani pentru a vorbi tinerilor despre realitatea care ne îmbrăţişează în aceste zile de pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii, ca o poartă a cunoaşterii de sine şi a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa noastră“, a declarat arhim. Hrisostom Rădăşanu.
Părintele Hrisostom le-a vorbit elevilor aflaţi în sală despre adevărata însemnătate a postului creştin. Sfinţia sa a arătat că, indiferent de contextul social în care ne-am afla, pentru a trăi o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi a cultiva o iubire sinceră şi smerită este nevoie de post adevărat, de multă rugăciune şi de fapte de milostenie. Chiar dacă omul se află la vârsta tinereţii, el poate cultiva sfinţenia vieţii şi ajuta pe cei care au nevoie de ajutor spiritual şi material.
La conferinţă au participat peste 175 de elevi, părintele protoiereu Pavel Postolachi, pr. Ioan Gigi Daniel, pr. Dumitru Cristea, diac. Dimitriu Sîrghie Daniel, prof. Mărioara Preutu, director al Casei de Cultură, precum şi profesori de religie din zona Paşcani. Evenimentul se înscrie în seria activităţilor din Săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun“.
La final, părintele i-a îndemnat pe elevi să pună început bun pocăinţei lor prin post şi prin rugăciune. Fiecare post este un prilej de a cunoaşte Lumina cunoştinţei lui Dumnezeu, un prilej de a vindeca inimile pângărite şi de a deveni ,,pelerini“ pe calea cea îngustă ce duce spre mântuire. Chiar dacă omul contemporan nu îşi manifestă credinţa cu zelul, ardoarea şi consecvenţa strămoşilor, nevoia de spiritualitate este cât de poate de evidentă, tocmai pentru că „ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii“ (Romani 13, 11-12).
Tot cu această ocazie a fost organizată şi o expoziţie cu icoane realizate de elevii Colegiului Naţional „M. Sadoveanu“ Paşcani cu tema „Icoana ortodoxă - Lumina credinţei“. (Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica)