Văzând roadele bine coapte, lucrătorul de pământ sârguieşte să le culeagă, ca să nu sufere vătămare: şi Tu, Mântuitorule, îi culegi pe cei aleşi, care cu dreptate se ostenesc.

Iar noi, cei leneşi şi slabi cu voia, stăruim în învârtoşarea noastră şi roada noastră rămâne întotdeauna nepârguită, fiindcă nu ne hotărâm să ne ostenim, fără a ne cruţa pe noi înşine, ca să ne pârguim în faptele cele bune şi să fim adunaţi pe drept în jitniţa vieţii.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase şi rugăciuni, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, pp. 86-87)