Sigur că, mare parte dintre creștini știu prea bine că, a-L cunoaște pe Dumnezeu este cea mai mare lucrare a omului zidit pe acest pământ. Pe Dumnezeu, dacă vrem, Îl putem vedea, dacă nu vrem, nu-L putem vedea, doar de noi depinde lucrul acesta. Când eram mititel și mergeam singur prin munți la mănăstiri, în frumusețile fără seamăn zidite de Dumnezeu, cu dor mare așteptam să-L văd pe Iisus! Să mă întâlnesc cu El pe cărările de munte, să merg pe drum cu El! Eram într-o bucurie mare! Inima mi se umplea de putere și parcă zburam peste munți! Îl simțeam pe Iisus în toată ființa mea!

Când m-am făcut mai mare și am citit ceea ce spunea Sfântul Petru Damaschinul, am înțeles că: „cel ce caută să vadă pe Hristos nu trebuie să-L caute afară, ci în sine însuși, prin imitarea vieții Lui în lume și prin aceea că devine trup și suflet nepăcătos, ca și Hristos, și are o minte care cugetă pentru Hristos!” (Filocalia, vol. V, p. 206). Mai târziu am înțeles și mai bine ce înseamnă a-L vedea pe Dumnezeu, dorul fiecăruia dintre noi!

(PS Calinic Argatu, Episcop al Argeșului și Muscelului, Veșnicia de zi cu zi, Editura Curtea Veche, București, 2006, p. 7)