În cartea numită Livada florilor, la cap.8, partea a III-a, se arată că era un duhovnic preasfânt cu viaţa, care pentru curata lui vieţuire şi alte îmbunătăţite fapte, când săvârşea Sfânta Liturghie, se învrednicise a vedea multe vederi de îngeri şi vedenii.

Iar la sfârşitul vieţii sale, s-a învrednicit şi de această minunată şi înfricoşată uimire pe care o scriem aici mai jos, pentru încredinţarea tuturora şi pentru aducerea aminte a noastră totdeauna, poate de frica acestei prea adevărate şi înspăimântătoare vedenii ne vom pocăi de fărădelegile noastre, ca să ne izbăvim de înfricoşata şi groaznica hotărâre a Dreptului Judecător.

Preotul cel arătat mai sus, a văzut cu duhul pe Domnul nostru Iisus Hristos şezând pe scaunul măririi şi de-a dreapta Lui pe Prealăudata Stăpână, iar toată oastea cea cerească sta aşteptând porunca Stăpânului. Şi a poruncit Domnul unui înger puternic să lovească în trâmbiţa cea înfricoşată şi mare foarte pe care o ţinea, şi lovind îngerul, a ieşit un fel de sunet încât s-a cutremurat toată lumea ca o frunză de copac când o bate vântul.

Iar după puţină vreme a făcut semn Domnul către îngerul acela, ca să trâmbiţeze a doua oară, şi îndată a ascultat.

Atunci, Maica lui Iisus, cea fără de prihană şi Preamilostivă, cunoscând cum că după al treilea sunet al trâmbiţei va fi sfârşitul a toată lumea, s-a sculat de pe scaun în mijlocul tăcerii şi evlaviei tuturor sfinţilor şi căzând la preacuratele picioare ale Dreptului Judecător, a început a se ruga cu sârguinţă spre a îndupleca mare bunătatea Lui ca pentru nemărginita-i milostire să primească a da vreme de pocăinţă păcătoşilor, să-şi plângă fărădelegile cu care L-au întărâtat pe Dânsul şi spre mânie L-au pornit.

Iar Domnul a răspuns, zicând: „Ştii o! Maica Mea preaiubită, câte fărădelegi a săvârşit lumea cea nemulţumitoare şi în fiecare zi făptuieşte; aşadar, pe bună dreptate, nu se poate şi nici nu se cuvine ca să o mai miluiesc vreodată. Că nu numai bărbaţii mireni şi femeile, ci şi clericii şi monahii Mă răstignesc şi Mă împung cu păcatele lor, pângărind cu desăvârşire sfinţitul Chip şi îngereasca vieţuire prin desfrânările lor”. Atunci Stăpâna, mai cu înfocare a început iarăşi a-L ruga, zicând: „Fiul meu cel Preadulce, ascultă-mă pe mine, pentru milostirile îndurărilor Tale şi pentru Preacurate Patimile Tale pe care pentru cei păcătoşi le-ai răbdat”. Răspunsu-i-a Iisus şi a zis: „Ştii o! Maica Mea, că de multe ori până acum ai îmblânzit dreapta Mea mânie cu rugăciunile şi cererile Tale şi nu  m-ai lăsat să fac Judecata cea care se cuvenea, însă oamenii nicidecum nu s-au făcut mai buni, nici s-au lepădat de răutatea şi vicleşugul lor cel mai dinainte, ci încă cu mult mai răi s-au făcut, luând în bătaie de joc Crucea şi Patima Mea. Stăpânitorii şi boierii jefuiesc cu neruşinare poporul cel supus şi muncitor, pângărind Sfintele Porunci cu petrecerea lor desfrânată. Norodul cel de obşte de asemenea, leapădă şi defaimă Poruncile Mele, săvârşind voile lor cele trupeşti: desfrânările, uciderile, nedreptăţile şi alte păcate neruşinate şi aducătoare de moarte”.

Zis-a iarăşi Stăpâna: „Toate acestea sunt adevărate, preadulcele meu Fiu, însă, mă rog Ţie, pentru nemărginita milostivire a Ta, trimite oamenilor Lumina Darului Tău, ca să-şi cunoască paguba lor şi întorcându-se să dobândească iertare. Aşa Multmilostive Doamne, ascultă-mă pe mine şi împlineşte cererea aceasta, nu pentru că li se cuvine lor – că nevrednici sunt totdeauna de milă şi iertare –, ci pentru dragostea mea şi a tuturor sfinţilor acestora care şi-au vărsat sângele pentru numele Tău şi au murit în felurite chinuri, defăimând toate desfătările lumii pentru ca să câştige dragostea Ta. Deci, te rugăm, Multmilostive Stăpâne: ascultă rugăciunea noastră!”.

Atunci, toţi sfinţii s-au închinat cu Preasfânta, rugând pe Domnul ca să se facă milă. Iar Judecătorul Cel Preaîndurat, înduplecându-se de rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor sfinţilor săi, a răspuns cu senină faţă: „M-ai biruit maica Mea; cu rugăciunea ta cea milostivitoare ai îmblânzit dreapta mea mânie, Să se facă dar după voia ta.

Şi voi fraţii şi prietenii mei, cu rugăciunile voastre aţi schimbat mânia mea întru milă. Aşadar, voi trimite iarăşi în lume învăţători şi propovăduitori ca să îndrepteze pe cei ce păcătuiesc”.

Acestea zicând Stăpânul, a luat sfârşit vedenia. Iar preotul şi duhovnicul cel mai sus arătat a istorisit-o fraţilor celor împreună cu el trăitori. Şi pentru ca să-i încredinţeze că adevărată a fost, a spus-o fraţilor din mănăstire – la fiecare îndeosebi – oarecare greşeli ascunse ale lor, pe care i le-a arătat lui Domnul şi l-a descoperit să-i povăţuiască duhovniceşte pentru ca să se îndrepteze.

Iar după ce le-a spus cuviosul toate şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu.

 

(Extras Din minunile Maicii Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2013)